”De
cîte ori merg la un concert rock, posibilitatea revenirii la adolescenţă îmi
înfloreşte în suflet şi zîmbesc ca o bunică încîntată în faţa strănepoţilor”.
Ce mai faceţi este un proiect jurnalistic de salut.
Cu un ton marţial, egalat doar de legendarele anunţuri referitoare la al 30 lea ultim avertisment emis de Guvernul şi Armata Republicii Populare Chineze, avertisment al cărui adresant era nu ştiu care inamic real sau inventat, Serviciul de Comunicare al SRTV s-a grăbit, cu încetineala specifică, să transmită în cursul săptămânii trecute două comunicate de presă.
Focuri de arma la frontiera cu Ucraina pentru retinerea unor contrabandisti. În ciuda scumpirilor anunţate, fumătorii vor avea marfă şi de acum înainte. Iarba dracului frumos ambalată, continuă să treacă graniţele româneşti în ciuda vigilenţei grănicerilor români, care fac şi ei ce pot pentru a stopa contrabanda.
În spaţiul public românesc am asistat în ultimele luni la cîteva puseuri ale discursului negationist la adresa Holocaustului. Aş zice se putem obseva, atît ca intensitate, dar mai ales ca tematică, o revenire a acestuia la caracteristicile din anii `90.
Dacă apelul la umanitate nu funcţionează, dacă sănătatea şi siguranţa noastră nu contează şi trăim într-o societate condusă de obsesia pentru bani, haideţi să vorbim despre bani. Am pierdut 5 miliarde euro în 20 de ani. Pe nimic.
Primăvara a venit cu mişcări-surpriză pe scena politică românească: divorţul între Traian Băsescu şi PD, partidul său de suflet, fracturarea pe tărâm „moţional” a PDL, repunerea pe tapet a Mişcării Populare, turbulenţele din sânul USL. Dintre toate, însă, semnele unei schimbări de optică şi orientare în PSD mi se par a fi de o importanţă aparte.
În 2008 şi în 2011, prin două proiecte
costisitoare, Primăria Municipiului Bucureşti a compromis ideea de mobilitate
urbană, agravând problemele oraşului. Realizarea pistelor pentru biciclete pe
trotuare, fără respectarea legislaţiei, a pus în pericol pietonii şi
bicicliştii pe trasee cu lungimi însumate de peste 100 de km.
Ne cunoaştem de aproape 20 de ani, de pe vremea
când împărţeam acelaşi birou încercând să desluşim cum e cu marginalul şi cu
subtitlul, cum să-ţi împarţi „averea“ din reportofon pentru zilele următoare,
cum se dau titlurile cele mai scurte spre inima cititorului, cum să fii concis,
explicit şi plăcut în acelaşi timp, cum să fii acolo unde se „joacă“ meciul,
viaţa, soarta, incendiul, crima, drama, teza şi primăvara, după caz.
Am aflat, cu surprindere, că un grup de profesori din cadrul Departamentului de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei (DIAAIA) de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti sunt hotărâţi să se separe şi să înfiinţeze....o nouă facultate, denumită Facultatea de Studii ale Patrimoniului.
Multiplele întrebări privind gazele neconvenţionale, asociate adesea cu
gazele şist, îşi pot găsi răspunsul în analiza modului de formare a gazelor în scoarţa terestră, a condiţiilor geologice în care acestea se
formează şi se acumulează.
În anii ’60-’70, cu greu se putea gândi cineva că o femeie va conduce un partid politic şi un Guvern. Citind mai multe în aceste zile despre contexul socio-politic am aflat că Margaret Thatcher a fost secretar de stat într-o perioadă în care femeile nu aveau dreptul să semneze pentru un împrumut ori nu puteau recurge la o ipotecă.
Parlamentarii români încep să devină responsabili şi să facă din ce în ce mai des declaraţii cu privire la Un nou proiect Naţional- Unirea Basarabiei cu România.
Aşa cum nu-mi plac oamenii buni, oamenii frumoşi, OAMENII (da, scris cu
litere foarte mari), oamenii cu suflet mare. Nu-mi place cum sună. Sunt
locuri comune, etichete pue pentru a te determina să fii într-un fel. Ţi
se spune dintru bun început că aşa eşti considerat deci ar fi bine să
te comporţi ca atare. E ca la piaţa de flori unde dacă eşti boier iei la
franţuzoaică un trandafir, dacă nu, eşti cam de porc, neam de talpă.
Discuţia noastră a pornit de la constatarea crizei profunde în care se
află acum modelul social european, fenomen care provoacă o nelinişte
profundă atât la nivelul populaţiei, cât şi la cel al decidenţilor
politici europeni.
În 1968 un anume Kees Kousemaker a deschis, la Amsterdam, una din
primele librării de benzi desenate din Olanda şi din Europa, Lambiek (botezată astfel după Lambik, unul dintre personajele cele mai amuzante din seria BD Bob & Bobette desenată de flamandul Willy Wandersteen.
Textul acesta are valoarea unui autodenunţ sau, cel
puţin, a unei autocritici (eventual critici auto). Pentru că se referă la
traficul rutier din Bucureşti şi la încleştarea dintre şoferi şi pietoni. Şi
pentru că eu însumi, la volan, devin adesea un personaj cu spume la gură,
perfect integrat în peisajul citadin.
Ciubucul. Cuvânt turcesc. Devenit profund românesc. Îmi amintesc şi
acum primul meu ciubuc, ca student la medicină. Am fost martorul unui
accident de circulaţie. Am ajutat cum am putut victima şi am mers
cu ea la Spitalul de urgenţă. Avea o fractură deschisă la picior, îmi
amintesc ca ieri.
Românii au luptat pentru libertatea noastră de gândire şi de exprimare şi, din păcate, mulţi oameni au plătit cu viaţa pentru ca noi, astăzi, să putem spune ce gândim fără să ne fie frică. În Bangladesh, însă, acest lucru încă nu este posibil.
Românii au luptat pentru libertatea noastră de gândire şi de exprimare şi, din păcate, mulţi oameni au plătit cu viaţa pentru ca noi, astăzi, să putem spune ce gândim fără să ne fie frică. În Bangladesh, însă, acest lucru încă nu este posibil.
Mulţi m-au întrebat ce urmăresc, de fapt, cu articolele mele despre
sport, pe care cu generozitate mi le-a găzduit această rubrică. Sigur,
nu mi-am dorit să devin gazetar sportiv! Nici nu cred că am talentul
necesar acestei grele meserii. Atunci? De fapt, e mult mai simplu...
Dragă mamă, dragă
tată, v-am iertat de mult fiindcă mi-aţi spus - într-un moment de nervi,
probabil, dar vă înţeleg - că nu există Moş Crăciun. Asta e, am să
supravieţuiesc. Dar ca să fim chit, aş vrea să vă rog din suflet să-mi luaţi un
cadou acum, de Paşte, când vine Iepuraşul – să nu-mi spuneţi că nu există nici
Iepuraş, că sunt nevricoasă şi intru în sindrom anxios-depresiv.
L-am întâlnit astăzi pe domnul B. Să-i spunem aşa, pentru că de fapt habar n-am cum îl cheamă. Domnul B are peste 80 de ani, o barbă lungă şi poartă haine peticite. A făcut rost de bani, poate a venit pensia, poate cineva s-a milostivit de el. Ideea e că domnul B s-a dus la second-hand-ul proaspăt deschis în cartierul nostru, ca să îşi cumpere haine.