tranzactii - ultimele știri
Anul 2023 a fost al doilea cel mai bun an din istorie pentru firmele care se ocupă cu tranzacţiile cu materii prime, care au înregistrat profituri de peste 100 de miliarde de dolari.
Unii români care au făcut diferite tranzacții la POS-uri ale ING Bank în acest weekend au întâmpinat o serie de probleme, în sensul că li s-a reținut de două ori mai mult decât trebuia.
Optimismul cu privire la evoluţia economică în Europa Centrală este în creştere, conform celui mai recent studiu Deloitte Central Europe Private Equity (PE) Confidence Survey.
Tranzacţiile cu active imobiliare de peste 600 de milioane de euro sunt în prezent în stadii avansate de negociere, astfel, volumul tranzacţionat în 2023 ar putea fi egalat în prima jumătate a anului.
JPMorgan Chase and Co va plăti penalități civile de aproximativ 350 de milioane de dolari autorităților de reglementare pentru că a raportat date incomplete de tranzacționare.
Fondurile transferate în România, în primele șase luni ale anului, au crescut cu 15% față de 2022, în timp ce transferurilor către România a crescut cu 17% față de 2022, la 13,3 milioane de tranzacții
Începând cu data de 16 iunie 2024 vor intra în vigoare o serie de reguli care vor schimba gestionarea tranzacțiilor cu numerar și plata salariilor.
Conform noului regulament FIFA, un agent va mai putea primi la un transfer maximum 10 la sută din valoarea afacerii.
Volumul de tranzacționare a Bitcoin, cea mai populară criptomonedă din lume, a atins cel mai scăzut nivel din ultimii aproape cinci ani, în timp ce investitorii așteaptă motive pentru a reintra pe piață.
Românii din străinătate au trimis circa 740 de milioane de euro în România, doar în primele șase luni din an, de circa 32 de ori mai mult decât au trimis muncitorii străină către țările lor de baștină
Potrivit agenției, Raiffeisen Bank a primit o solicitare din partea Biroului de Control al Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA pentru „clarificarea activității de plăți și a proceselor aferente susținute de Raiffeisen Bank International”.
Clienții Raiffeisen Bank au întâmpinat probleme, joi, când unele tranzacții nu au putut fi procesate. Vineri, banca a revenit cu explicații, precizand că în conturi vor intra banii blocați.
Numărul total de tranzacţii înregistrat după aproape patru ore de "Black Friday" a fost de aproximativ 370.000, conform datelor PayU România.
Un start-up românesc de tehnologie a creat, cu ajutorul inteligentei artificiale, o tehnologie de identificare a NFT-urilor (non-fungible tokens) duplicat.
Potrivit datelor comunicate de aplicaţia financiară, luna iulie 2022 a fost cea mai bună lună pentru Revolut în România, în termeni de creştere a bazei de clienţi, din august 2019 până în prezent şi a doua cea mai bună lună, din cei patru ani de prez...
Senatorul Daniel Zamfir (PSD) a înstrăinat terenuri în valoare de 1,77 milioane euro în anul fiscal precedent, cea mai mare fiind o tranzacţie de un milion de euro. De asemenea, parlamentul PSD are şi împrumuturi care se ridică la 1,5 milioane de lei...
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii legate de energie cu Sberbank, VTB Bank şi alte câteva entităţi ruse să continue până la data de 5 decembrie, a anunţat marţi Departamentul Trezoreriei american, relatează Reuters.
RE/MAX România a încheiat un parteneriat cu Tradesilvania, prin care îşi propune să ofere clienţilor posibilitatea de a realiza tranzacţii imobiliare sigure cu active digitale, tendinţă care se regăseşte şi în alte pieţe unde activează RE/MAX.
Poliţiştii argeşeni trag un semnal de alarmă cu privire la existenţa mai multor metode pentru sustragerea datelor personale, prin intermediul unor mesaje, fie în format electronic, prin SMS-uri sau chiar prin intermediul unor apeluri telefonice. Cel ...
Volumul total al investiţiilor imobiliare în România ar putea depăşi un miliard de euro în 2022, având în vedere nivelul ridicat de activitate pe piaţa de profil în prima parte a acestui an, transmit consultanţii Colliers.
Elveţia ar putea decide luni să îngheţe activele ruseşti, a sugerat duminică preşedintele Ignazio Cassis, în faţa presiunii tot mai mari ca această ţară, un hub al comerţului cu hidrocarburi ruseşti şi centru financiar popular în rândul oligarhilor r...
Investiţiile în şampanie au fost, în 2021, mai profitabile decât cele în bitcoin sau în acţiunile companiilor din tehnologie, informează Reuters....
Cinci ruşi, inclusiv un om de afaceri cu legături cu Kremlinul, aflat acum în custodia SUA, au efectuat o vastă schemă de tranzacţionare bazată pe informaţii confidenţiale, în valoare de 82 de milioane de dolari, care le-a permis să profite de pe urm...
Elon Musk a vândut în decurs de o săptămână acţiuni ale producătorului de automobile electrice Tesla în valoare de 6,9 miliarde de dolari profitând de creşterea extraordinară a acestora, care a făcut ca valoarea de piaţă a companiei să depăşească 1.0...
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a adăugat, în trimestrul al treilea al acestui an, zece noi tipuri de plăţi în platforma Ghişeul.ro, înrolând prima universitate (Academia de Studii Economice), prima bibliotecă (Biblioteca Centrală Uni...
Averile secrete şi relaţiile dintre liderii mondiali, politicieni şi miliardari au fost expuse într-una dintre cele mai mari scurgeri de date referitoare la documente financiare.
Olanda vrea să interzică bancnota de 500 de euro şi plăţile în numerar de peste 5.000 de euro, pentru a preveni spălarea de bani şi alte activităţi infracţionale, informează site-ul DutchNews.nl.
Preţurile criptomonedelor au scăzut marţi, iar tranzacţiile au fost întârziate, în ziua în care El Salvator a intrat în dificultăţi în ziua în care a devenit prima ţară care a adoptat bitcoin ca mijloc de plată, transmite Reuters.
Preţurile locuinţelor din Dubai au crescut, în medie, cu 2,8% în primul semestru din acest an, arată datele companiei de consultanţă imobiliară CBRE, transmite Bloomberg.
Peste 80 de tranzacţii de tip M&A s-au realizat în România, în prima jumătate a anului, ridicând piaţa locală de profil la 1,8 miliarde de euro, arată o analiză PwC România. Cumpărătorul a fost un investitor strategic în 59 dintre cele 83 de tranzacţ...
Piaţa de terenuri din România este una dintre cele mai active din industria de real estate, lucru confirmat de cresterea de preţuri de aproximativ 10% înregistrată în prima parte a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, transmit anal...
Un registru electronic al proprietăţilor, creat pentru a reduce birocraţia din imobilare şi pentru a facilita tranzacţiile, va deveni operaţional din această toamnă în Grecia, scrie ekathimerini.
Bitcoin ar putea să se prăbuşească şi să ajungă la valoarea de 10.000 de dolari, avertizează analiştii, ptrivti CNBC.
Autoritatea de supraveghere financiară din Marea Britanie a ordonat Binance, una dintre cele mai mari platforme pentru criptomonede din lume, să îşi înceteze toate activităţile reglementate şi a avertizat consumatorii în legătură cu această platformă...
Miliardarul Elon Musk a transmis, duminică, pe Twitter că producătorul de automobile electrice Tesla va relua tranzacţiile în bitcoin dacă va exista o confirmare că minerii folosesc, în mod rezonabil, o energie curată, transmite Reuters.
Profilul românului care face tranzacţii cu criptomonede a fost realizat de una dintre cele mai cunoscute companii specializate în marketing research şi strategie.
Pentru autorităţile de reglementare există preocupări serioase legate de riscurile cu care cei care cumpără criptomonede se confruntă: noua tulpină Covid-19 care poate aduce schimbări pe piaţa de tranzacţionare, o frică de recesiune globală, inflaţia...
Marea Britanie a lansat, marţi, o revizuire independentă a reglementărilor privind capitalul băncilor şi activităţile de tranzacţionare, în contextul eforturilor Londrei de a-şi spori competitivitatea pe plan global după Brexit, transmite Reuters.
Buzăul s-a numărat printre judeţele cu cele mai multe tranzacţii imobiliare în plină pandemie. Comparativ cu anul 2019, judeţul Buzău a consemnat creştere a vânzărilor de case şi apartamente.
Visa a anunţat luni că va permite utilizarea criptomonedei USD Coin în tranzacţiile efectuate în cadrul reţelei sale de plăţi, acesta fiind un nou semn al acceptării pe scară tot mai largă a monedelor digitale în industria financiară, transmite Reute...
Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România a scăzut cu 6% anul trecut faţă de 2019, pe fondul incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19, arată raportul PwC M&A Outlook, realizat de PwC România şi D&B David şi Baias.
Guvernul uneia dintre ţările în care 8 milioane de investitori deţin 1,4 miliarde de dolari în monede virtuale a luat, în premieră, decizia de a-i amenda pe posesorii de criptomonede, nu numai în situaţia în care fac afaceri, ci chiar şi pentru simpl...
Elon Musk, CEO-ul Tesla şi SpaceX consideră că deţinerea de bitcoini este doar puţin mai bună decât numerarul convenţional dar că este un activ mai bun datorită micii diferenţe, relatează Reuters.
Criptomoneda Bitcoin s-a tranzacţionat luni la 33.365 dolari în Asia, după ce a urcat duminică la un nivel record de 34.800 dolari, ceea ce înseamnă o creştere cu aproximativ 800% din martie, pe fondul interesului crescut din partea marilor investito...
Posibilitatea anulării tichetelor de vacanţă pentru bugetari, din 2022, a creat îngrijorare pe piaţa tranzacţionării vacanţelor. „Adevărul” a stat de vorbă atât cu reprezentanţi ai unor agenţii de turism, cât şi cu beneficiari ai tichetelor.
articol publicitar
Gigantul software FX de tranzacţionare automată Bitstart.ro se lansează oficial şi în România după doar 1 lună de activitate pe piaţă financiară din Germania.
Volumul fuziunilor şi achiziţiilor din acest an se apropie de 2.000 de miliarde de dolari, iar aproape o cincime din totalul trnzacţiilor au avut loc în sectorul tehnologiei, cum este vânzarea de către SoftBank a producătorului de cipuri Arm, pentru ...
Oferta cu scutece la un preţ de patru ori mai mic decât în magazine le-a păcălit pe mai multe mămici din ţară, care au rămas şi fără bani, dar şi fără produsele promise, după ce au plătit sume consistente în contul unei femei din Gorj.
Valoarea şi numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi au crescut cu aproape 10%, de la începutul pandemiei COVID 19, în ritm anual, accelerând astfel procesul de digitalizare în sistemul bancar, p...
Milionari ale căror ţări de origine se confruntă cu o situaţie sanitară critică din cauza covid-19 îşi cumpără paşapoarte pentru a se deplasa liber, scrie Le Monde.
Curtea Constituţională a admis o sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că unele prevederi ale Codului de procedură penală privind obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane sunt neconstituţionale.
Revolut, platforma financiară globală cu peste 1 milion de utilizatori pe plan local, anunţă extinderea accesului la funcţionalitatea de tranzacţionare către utilizatorii Standard şi Premium din România.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a intermediat un acord între Arabia Saudită şi Rusia pentru reducerea semnificativă a producţiei de petrol şi oprirea declinului preţurilor în contextul pandemiei de coronavirus. Preţurile petrolulu...
Acţiunile europene au închis din nou în creştere, miercuri, după o şedinţă tumultoasă, investitorii anticipând că vor fi luate noi măsuri de stimulare de către guverne, pentru atenuarea impactului economic al epidemiei de coronavirus, care nu dă semn...
Valoarea şi numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile de credit emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi s-au dublat, în ultimii patru ani, potrivit analizei datelor statistice publicate de Banca Naţională a României la finele anului 201...
Miercuri seara Opoziţia a triumfat şi a făcut knock-ut PSD. I-a dejucat acestuia mizerul plan vizând torpilarea prin mijloace cum nu se poate mai necinstite a moţiunii de cenzură....
Start-up fintech Revolut a anunţat marţi că problemele cu care s-au confruntat utilizatorii în weekend, când mai multe tranzacţii au fost dublate, au fost cauzate de un partener extern, iar sumele retrase au început să fie viraţi în conturile afectat...
Clienţii Revolut s-au confruntat în acest weekend cu probleme, după ce o serie de alimentări de cont au fost dublate, a anunţat compania....