Traderii de materii prime au avut în 2023 unul dintre cei mai buni ani din perspectiva profiturilor

0
Publicat:

Anul 2023 a fost al doilea cel mai bun an din istorie pentru firmele din întreaga lume care se ocupă cu tranzacţiile cu materii prime, care la nivel de sector au înregistrat profituri de peste 100 de miliarde de dolari şi au acumulat un munte de lichidităţi pe care îl pot cheltui pentru active sau intrarea pe noi pieţe.

foto analiză economică
Traderii de materii prime au avut în 2023 unul dintre cei mai buni ani din perspectiva profiturilor

Chiar dacă este vorba de rezultate mai mici faţă de recordurile absolute atinse în 2022, profiturile înregistrate la nivelul întregului sector depăşesc cu mult vârfurile anterioare, precum cele din perioada 2008-2009, arată o analiză a firmei de consultanţă Oliver Wyman LLC, transmite Bloomberg.

"Vedem marje foarte bune peste tot şi asta se datorează faptului că situaţia a continuat să fie una tensionată pe partea de cerere şi ofertă", susţine Adam Perkins, consultant la Oliver Wyman LLC.

Chiar dacă multe firme care se ocupă cu tranzacţiile cu materii prime nu au dezvăluit rezultatele pe 2023, profiturile la cele mai mari case independente de trading sunt aşteptate să afişeze o scădere medie de 30% comparativ cu rezultatele record din 2022, susţine raportul consultanţilor. Cu toate acestea însă, perturbările şi întreruperile în aprovizionarea cu motorină şi păcură au contracarat o volatilitate mai mică în ceea ce priveşte ţiţeiul, în timp ce în paralel marjele pentru tranzacţiile cu gaze naturale şi electricitate au rămas relativ ridicate.

Firmele care cumpără, stochează şi livrează resursele lumii ies din una din cele mai profitabile perioade din istoria lor cu rezerve uriaşe de lichidităţi, ceea ce le va permite să îşi consolideze rolul de furnizor strategic de energie, metale şi hrană pe măsură ce Occidentul îşi continuă tranziţia dinspre combustibilii fosili, pentru care există o cerere în creştere la nivel mondial.

Aceste firme au cumpărat deja rafinării, spaţii de depozitare, centrale electrice şi chiar şi companii de trading rivale, în condiţiile în care au primit un sprijin semnificativ din partea unor ţări precum Italia, Germania SUA şi Arabia Saudită, care doresc să îşi garanteze aprovizionarea cu materii prime esenţiale precum gaze sau cupru.

"În mod tradiţional, un trader independent nu ar deţine o astfel de poziţie în ceea ce priveşte securitatea energetică dar au ajuns totuşi în această situaţie", spune Adam Perkins.

Pe parcursul acestui proces, directorii care deţin acţiuni sau sunt parteneri la aceste companii, care în marea lor majoritate sunt firme private, au devenit multi-milionari, graţie răscumpărărilor de acţiuni şi recompenselor cu dividende. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite