Condamnări pentru traficanţii care vindeau etnobotanice la fereastră. Ce pedepse au primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare pedeapsă a primit-o liderul grupării, un fost puşcăriaş, pe care judecătorii l-au trimis în spatele gratiilor pentru aproape cinci ani.

Prinşi în urma unui flagrant organizat în luna februarie, cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, care vindeau etnobotanice către consumatori din întreg judeţul au fost condamnaţi, zilele trecute, de către magistraţii Tribunalului Sălaj. Toţi au fost găsiţi vinovaţi de constituirea unui grup organizat şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.

Bogdan Ciprian Cîmpean, liderul grupării, a primit cea mai mare pedeapsă: 4 ani şi 277 de zile. Fost puşcăriaş, Cîmpean a comis infracţiunile în stare de recidivă, după liberarea sa condiţionată din 12 iulie 2016. În cazul său, anchetatorii vorbesc despre 551 de acte materiale. La rândul său, Mihai Andrei Cuibuş a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare, în timp ce Beczi Norbert Szabolcs, care ar fi săvârşit 231 de tranzacţii cu etnobotanice, trei ani şi o lună.

Obligaţi să muncească în folosul comunităţii

Pentru ceilalţi doi membri ai reţelei - Pavel Cornel Suciu şi Laszlo Coman - Tribunalul Sălaj a dispus pedepse cu suspendare. Cel dintâi a primit un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de trei ani şi obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilnic, câte două ore, la Primăria Şimleu Silvaniei şi la una din bisericile din comunitate. Pentru Laszlo Coman, magistraţii au stabilit o pedeapsă de nouă luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare pe doi ani. Va trebui să bifeze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, câte două ore zilnic, la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău şi la Primăria Zalău. Amândoi au fost obligaţi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de seriviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Judecătorii au mai dispus confiscarea specială a aproape 28.000 de lei de la trei dintre inculpaţi, bani care au fost obţinuţi din vânzarea etnobotanicelor. Inculpaţii vor avea de plătit cheltuieli judiciare în valoare totală de 9.000 de lei. Decizia Tribunalului Sălaj poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Flagrant la scara blocului

Grupul infracţional a fost destructurat la sfârşitul lunii februarie, în urma unui flagrant organizat în cartierul Dumbrava Nord, din Zalău, membrii reţelei fiind prinşi în timp ce comercializau etnobotanice direct de la fereastra apartamentului liderului, Bogdan Ciprian Cîmpean. Potrivit procurorilor DIICOT Sălaj, care au instrumentat cazul, Cîmpean a înfiinţat gruparea infracţională în vara anului trecut, la scurt timp după ce a fost eliberat din penitenciar.

În urma percheziţiilor corporale şi a celor domiciliare, au fost descoperite 12 plicuri de substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv. Marfa era achiziţionată din Baia Mare, unde membrii grupării se deplasau o dată la două zile, achiziţionând, de fiecare dată, marfă în vrac de 500-1.000 de lei, pe care o porţionau în plicuri de 0,15 grame. Fiecare plic era vândut mai apoi cu 30 de lei, unor consumatori din Zalău, Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei, lunar fiind înregistrate aproximativ 150 de tranzacţii. Pe drumul dintre Baia Mare şi Zalău, membrii grupării trimiteau mesaje pe un site de socializare şi pe telefoane, prin care îşi anunţau clienţii că <<au primit marfă>>", declara, după flagrant, procurorul de caz Dan Buduşan, de la DIICOT Sălaj.

"Oamenii veneau la geam, dădeau banii şi luau plicul"

De regulă, drogurile erau vândute de la fereastra apartamentului liderului grupului infracţional, aflat la parterul unui bloc din cartierul Dumbrava Nord. "Parcă erau la un magazin; oamenii veneau la geam, dădeau banii şi luau plicul. Şi totuşi, în tot acest timp, nimănui din zonă nu i s-a părut suspect, nimeni nu a făcut vreo sesizare la poliţie", semnala procurorul.

În calitate de lider al grupului, Cîmpean s-a ocupat de transportul, depozitarea, porţionarea, ambalarea, precum şi valorificarea substanţelor psihoactive, valorificarea acestora fiind făcută de către inculpat personal sau de către ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat dar la solicitarea acestuia.
Toate sumele de bani încasate de către ceilalţi membri ai grupului, după valorificarea substanţelor psihoactive, erau predate lui Cîmpean. Cercetările au scos la iveală că începând din iulie 2016, membrii grupului au efectuat aproximativ 150 de tranzacţii pe lună. Anchetatorii au identificat zeci de consumatori, cel mai tânăr având 15 ani.

Mai puteţi citi:

Culmea tupeului! Condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de droguri, un tânăr din Zalău continua să vândă etnobotanice

UPDATE Patru tineri arestaţi pentru trafic de etnobotanice. Tranzacţiile se făceau chiar şi în faţa bisericii

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite