Tupeul prietenilor celor şapte violatori din Vaslui care au încercat să lovească victima cu maşina. Ce variantă le-au spus poliţiştilor „băieţii buni” din Văleni
0În urma plângerii depuse de avocata elevei care a fost violată de cei 7 tineri din Văleni (Vaslui), au fost identificaţi doi tineri, nu doar unul, aşa cum se menţiona în plângerea penală. Niciunul dintre cei care, săptămâna trecută, au intimidat-o şi ameninţat-o pe victimă că o calcă cu maşina, nu mai recunoaşte că ar fi intenţionat să-i facă vreun rău adolescentei.
Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Vaslui i-au identificat pe tinerii din Văleni, prieteni şi susţinători ai violatorilor, care au speriat-o de moarte pe victimă apropiindu-se cu de ea cu maşina ameninţător, obligând-o să se ferească din calea lor.
Emanuel Cozmâncă (20 ani) şi Gabriel Ungureanu (19 ani), ambii din Văleni, au fost audiaţi şi nu au recunoscut nimic din acuzaţiile care li se aduc. Cei doi prieteni şi susţinători ai violatorilor din Văleni au spus la audieri că nu au făcut niciun gest de ameninţare cu moartea asupra elevei violate în noiembrie 2014, nici măcar în glumă. Nici vorbă să îndrepte maşina către ea ca formă de ameninţare şi nici nu ar fi obligat-o prin gestul lor brutal să se ferească pentru a nu intra sub roţi. Poliţiştii au stabilit că la volan s-a aflat chiar colegul de liceu al victimei, Gabriel Ungureanu.
Prin nerecunoaşterea niciunui gest ieşit din normalitate, se înceracă o nouă formă de discreditare, victima fiind făcută, indirect, mincinoasă.
Plângerea penală pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare a fost depusă pe 5 august şi a fost indicat ca autor Emanuel Cozmâncă. Victima l-a recunoscut şi pe Gabriel Ungureanu, acesta aflându-se cu puţin înainte de incident în aceeaşi sală de meditaţii. Speriată de eveniment şi preocupată de examenele pe care urma să le dea, i-a povestit păţania avocatei Mioara Donosă abia când s-au întâlnit, motiv pentru care plângerea nu a fost depusă imediat ci două zile mai târziu.
Foto: Cei 7 violatori din Văleni care au revoltat opinia publică cu fapta lor
Incidentul a avut loc la ieşirea din curtea Liceului tehnologic “Ion Mincu” Vaslui, după orele de meditaţii. Adolescenta a fost la un pas să fie călcată de un Volkswagen înmatriculat în Bulgaria, cu volan pe partea dreaptă.
“Au fost ridicate înregistrările video de la camerele de supraveghere aflate în zonă şi urmează a fi analizate pentru a fi găsite probe. În cauză continuă cercetările pentru a se stabili dacă infracţiunea de ameninţare se confirmă”, a spus comisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Vaslui.
Înregistrările video au surprins momentul când eleva ieşea pe poarta liceului şi a fost ajunsă din urmă de autoturism. Trebuie analizate imaginile din toate unghiurile pentru a surprinde exact momentul când adolescenta a sărit din faţa maşinii, probă incontestabilă care nu ar mai lăsa loc speculaţiilor.
Mioara Donosă, avocata elevei violate de cei şapte tineri din Văleni, a explicat de ce nu se mai fac cercetări şi pentru a doua infracţiune indicată în plângerea penală depusă după acest incident, cea de “răzbunare epntru ajutor dat justiţiei (art. 206 Cod penal).
“Totul s-a petrecut foarte repede şi fata s-a speriat foarte tare. Nu a fost atentă la detalii, nu a considerat că trebuie luate în seamă. În continuare mergem doar pe <ameninţare>. Clienta mea e epuizată de toate cele întâmplate şi nu mai vrea să ajungă în instanţă şi în alte dosare. Nu putem purta un război cu tot satul. Vrem doar o sancţiune pentru a le veni mintea la cap”, av. Mioara Donosă (foto dreapta).
Cotidianul „Adevărul” şi site-ul www.adevarul.ro desfăşoară o amplă campanie din 20 iulie în cazul celui mai scandalos caz de violenţă din ultimii ani, care a cutremurat România: povestea elevei de 18 ani din Vaslui, care, în noiembrie 2014, a fost violată de şapte tineri, judecaţi în prezent în stare de libertate.
Scopul campaniei „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ este de a fi alături de victima umilită public şi blamată de comunitatea din care fac parte violatorii, dar şi de a arăta derapajele unui sistem de justiţie care, în judeţul cu cele mai multe infracţiuni sexuale, lasă în libertate şapte indivizi care au batjocorit o tânără.
Pe 14 august, la Judecătoria Vaslui, are loc un nou termen în procesul violatorilor din Văleni. La fel ca la înfăţişările anterioare, este posibil că agresorii să fie însoţiţi de consătenii care îi susţin.
Victima se concetrează pe examenul maturităţii pe care urmează să-l susţină chiar după proces. Din 17 agust va intra în focul Bacalaureatului de toamnă, sesiune la care s-a înscris după ce a reuşit să ia corijenţele la Matematică şi Limba Română chiar după ce a fost la un pas să fie călcată cu maşina în curtea liceului.
Transmiteţi-i şi voi un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind hashtag-ul #violulecrima. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului. Dacă apropiaţii şi rudele violatorilor duc acum o campanie de denigrare a victimei, noi trebuie să-i arătăm că oamenii normali din această ţară sunt alături de ea şi nu tolerează asemenea fapte.
Citiţi şi:
Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală