Gafă imensă a Inspecției Muncii. O firmă care angaja „la negru“ a scăpat de o amendă uriașă
0Reprezentanții magazinului sancționat au recunoscut că aveau o vânzătoare „în probă”, dar au fost exonerați de plata unei amenzi uriașe pentru că insopectorii de muncă au comis o gafă la întocmirea procesului verbal de contravenție.

Judecătoria Vaslui a anulat în 6 februarie a.c. un proces verbal de contravenție întocmit de inspectorii de muncă vasluieni, prin care un magazin care vindea haine second-hand fusese sancționat cu 20.000 de lei pentru munca la negru.
Decizia instanței nu este definitivă.
Inspectorii ITM Vaslui au efectuat un control pe 7.09.2022 la magazinul amintit și au constatat că una dintre vânzătoare era angajată „de probă”.
Ulterior, în instanță, reprezentanții magazinului au declarat că au vrut să vadă dacă femeia se pricepe să țină gestiunea și să lucreze cu clienții, iar apoi au intrat în legalitate, întocmindu-i carte de muncă.
Instanța de judecată a stabilit că acesta nu este un motiv serios pentru exonerarea de la plata amenzii, dar a descoperit că procesul verbal de contravenție conține o greșeală care a condus finalmente la anularea acestuia.
Au sancționat o entitate care nu răspunde contravențional
În graba de a amenda magazinul second-hand, inspectorul de muncă care a întocmit actul de sancționare a trecut „întreprindere individuală“ la rubrica „contravenient” și nu persoana care deținea magazinul.
Potrivit articolului 2, litera g din OUG nr. 44/2008, prin întreprindere individuală se înţelege „întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică“.
„Rezultă faptul că subiect activ al contravenției putea fi numai persoana fizică care exploatează întreprinderea, respectiv numita …, iar nu Întreprinderea Individuală, neputând fi admisă sancționarea contravențională a unei entități fără personalitate juridică”, a stabilit instanța de judecată.
De altfel, printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2016 s-a stabilit că întreprinderile individuale, ca formă de organizare economică, nu pot răspunde penal și nici contravențional.
În aceste condiții, Judecătoria Vaslui a exonerat proprietarul magazinului second-hand de plata amenzii de 20.000 de lei.