Autocar cu 52 de persoane, implicat într-un accident rutier la ieşire din Vama Albiţa

0
Publicat:

Un autocar cu 52 de persoane a fost implicat, duminică, 4 septembrie, într-un accident rutier în judeţul Vaslui. O femeie a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.

Autocarul a lovit un stâlp de electricitate FOTO ISU Vaslui
Autocarul a lovit un stâlp de electricitate FOTO ISU Vaslui

Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi echipaje specializate, la un accident rutier produs la ieşirea din Vama Albiţa. În accident a fost implicat un autocar în care se aflau 52 persoane. 

„La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autocar avariat şi un stâlp de electricitate rupt. Până la sosirea pompierilor, pasagerii din autocar se autoevacuaseră“, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.  

Una dintre persoanele aflate în mijlocul de transport, o femeie în vârstă de 68 ani, a necesitat îngrijiri medicale, dar după primirea primului ajutor, aceasta a refuzat transportul la Spitalul municipal Huşi.  

„Din rezervorul autocarului se scurgea combustibil, astfel că pompierii militari au luat măsuri pentru oprirea scurgerilor asigurând în acelaşi timp măsurile PSI specifice în astfel de cazuri“, au mai transmis reprezentanții ISU Vaslui.  

La faţa locului s-au deplasat și mai multe echipaje ale distribuitorului zonal de energie electrică, care au asigurat reparaţiile şi realimentarea cu energie electrică. 

Alt autocar plin cu pasageri, implicat într-un accident pe E85

Un accident de circulație, în care au fost implicate un autocar de pasageri și o autoutilitară, a avut loc vineri după-amiază, 2 septembrie, pe cel mai circulat drum din Moldova, E85, în localitatea Orbeni din județul Bacău.

În autocar se aflau 29 de persoane, din care 27 de adulți și doi copii, care au scăpat tefere, în timp ce în autoutilitară se aflau două persoane adulte, care au necesitat îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns echipaje de la SMURD și Serviciul de Ambulanță, care au preluat răniții. 

„Din cei 29 de călători aflați în autocarul implicat în accident, 23 de persoane au fost preluate de către un alt autocar pentru a fi transportate la destinație, restul de 6 călători și-au continuat deplasarea cu alte mijloace”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite