Cazul Lasconi. Ce spune Dominic Fritz despre cei care au votat „DA” la referendumul pentru familie VIDEO

0
Publicat:

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care este și președinte al USR Timiș, a oferit o primă explicație despre cazul Elenei Lasconi, retrasă din fruntea listei pentru alegerile europarlamentare după ce a declarat că a votat „DA” la referendumul pentru familie și a fost atacată public de fiica ei.

Elena Lasconi și Dominic Fritz, cu ocazia lansării candidatului USR la Primăria Lugoj FOTO USR
Elena Lasconi și Dominic Fritz, cu ocazia lansării candidatului USR la Primăria Lugoj FOTO USR

La finalul ceremoniei de joi, 9 noiembrie 2023, în care a marcat trei ani de mandat în funcția de primar al Timișoarei, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost provocat de jurnaliști să ofere un punct de vedere despre  cazul Lasconi, care a „zguduit” USR în ultimele zile.  Dominic Fritz a spus că decizia Elenei Lasconi de a se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare este una corectă.

„Mie îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat. Elena Lasconi este o colegă enorm de apreciată, care, cred eu, face bine și USR-ului, și României. Cred, însă, că decizia ei de a se retrage din cursă pentru că au apărut în spațiul public niște discuții foarte, foarte personale, este o decizie curajoasă și bună. De aceea o susțin în această decizie și nu am absolut niciun dubiu că Elena Lasconi va juca un rol important și în viitor”, a declarat Dominic Fritz.

Întrebat dacă decizia de retragere a Elenei Lasconi nu a fost una pripită, având în vedere că la scurt timp de la declanșarea scandalului, fiica sa a regretat atacurile la adresa mamei sale, Dominic Fritz a spus că decizia nu a fost una pripită.

„Nu cred că a fost o decizie pripită. A fost o decizie fermă și rapidă. Cred că acum este momentul să dăm timp și spațiu acestei familii să se vindece, să se împace și acest lucru să nu se întâmple în spațiul public”, a mai spus Dominic Fritz.

Sunt homofobi cei care au votat „DA” la referendumul pentru familie?

„Un homofob în minus în Parlamentul European este un câștig”, a reacționat Oana Lasconi după ce mama sa a fost retrasă de pe lista pentru alegerile europarlamentare ca urmare a scandalului generat de faptul că Elena Lasconi a spus că a votat „DA” la referendumul pentru familie.

Întrebat dacă aceia care susțin doar căsătoria dintre un bărbat și o femeie și au votat „DA” la referendum pot fi considerați homofobi, Dominic Fritz a declarat: „Poziția USR față ce acest referendum al domnului Dragnea, pe care l-a făcut ca să se mențină la putere, a fost atunci foarte clară, este acum foarte clară. Că într-un partid întotdeauna există și păreri diferite este un lucru normal într-o democrație. Motivele pentru care unii sau alții participă la un vot într-un anumit fel nu pot fi generalizate niciodată. Motivele sunt foarte diferite, pot fi foarte personale și de aceea nu pot să generalizez și să spun că toți cei care au o anumită părere sunt într-un anumit fel”, a mai spus Dominic Fritz.  

Declarațiile care au declanșat scandalul din USR

În cadrul unei emisiuni televizate, Elena Lasconi, cap de listă USR la alegerile europarlamentare, a dezvăluit că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a transmis Lasconi în cadrul emisiunii.

Ea a fost criticată dur de către foștii colegi aflați acum la REPER, însă cea mai dură reacție a venit din partea fiicei sale. Într-o postare pe Instagram, Oana s-a declarat „în şoc şi absolut dezgustată”, afirmând: „Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie şi din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”.

Ulterior, președintele USR Cătălin Drulă a anunţat că a avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite