Anchete la un liceu din Timișoara, unde un profesor e acuzat că ar fi întreținut relații intime cu o elevă de 14 ani
0Polițiștii, procurorii, angajații serviciilor sociale, dar și Inspectoratul Școlar Județean Timiș desfășoară anchete la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara, după ce un profesor ar fi avut o relație intimă cu o elevă de clasa a IX-a, în vârstă de 14 ani

Informațiile au apărut la finalul lunii noiembrie, după ce fata ar fi povestit cele întâmplate unui consilier școlar, scrie Opinia Timișoarei.
Consilierul a sesizat conducerea unității, care, la rândul său, a anunțat Inspectoratul Școlar Timiș.
Profesorul, în varstă de 31 de ani, care preda tehnologie în constructii, și-a dat imediat demisia.
„În data de 28 noiembrie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din municipiul Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv consilierul școlar, fiind relatate aspecte care impuneau sesizarea de îndată a autorităților competente”, au transmis reprezentanții ISJ Timiș, într-un comunicat.
Cazul a intrat și în atenția altor instituții, care au demarat propriile anchete
Având în vedere gravitatea celor comunicate, Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Timiș a procedat la informarea instituțiilor abilitate, realizând următoarele demersuri:
„A efectuat apeluri succesive la numerele de urgență 119 (linie națională destinată raportării situațiilor de risc privind minorii) și 112 (numărul unic de urgență), furnizând toate datele disponibile la acel moment; a sesizat Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului; a sesizat Ministerul Educației și Cercetării; a contactat consilierul școlar informat inițial de elevă, pentru clarificări suplimentare”
Inspectorul Școlar General a întocmit și a transmis organelor de urmărire penală o declarație scrisă privind aspectele sesizate.
„De asemenea, unitatea de învățământ a informat Inspectoratul Școlar Județean Timiș că persoana acuzată și-a înaintat demisia, cu aplicare imediată”, au transmis reprezentanții ISJ Timiș”, se mai arată în comunicat.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
La începutul acestui an, la Liceul Tehnologic de Vest a mai avut loc un scandal, după ce s-a aflat că în internatul școlii mai multe camere erau închiriate de ani buni, arată sursa citată.
Atunci, directoarea instituției și-a dat demisia.
Amintim că și o școală din Buzău se află în mijlocul unui scandal, care a culminat cu demiterea directorului adjunct, în urma unor anchete deschise de Poliția Municipiului Buzău și Inspectoratul Județean Școlar, după ce cadrul didactic, profesor de religie, i-a trimis mesaje indecente unei eleve.
În noiembrie, u profesor în vârstă de 63 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut, fiind acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o elevă minoră timp de un an și jumătate, pe care a obligat-o să producă materiale pornografice.





















































