Doi militari au fost răniți în timpul unui exercițiu de paraşutare la Târgu Mureș. Unul dintre ei a rămas agăţat în firele de înaltă tensiune
Doi militari au fost răniți joi după-amiază, în timpul unui exercițiu de parașutare desfășurat în zona Aeroclubului Teritorial Târgu Mureș. Unul dintre parașutiști a ajuns în firele de înaltă tensiune, după ce vântul și-a schimbat brusc direcția și viteza.
Incidentul s-a produs în jurul orei 16:30, după ce cei 11 militari ai Forțelor pentru Operații Speciale au părăsit aeronava și și-au deschis parașutele. Schimbarea bruscă a condițiilor de vânt le-a îngreunat aterizarea în zona stabilită, iar doi dintre militari au fost răniți.
Unul dintre ei a fost purtat de vânt până la firele de înaltă tensiune din zona intersecției străzilor Libertății și Albinei. Pompierii au fost solicitați pentru intervenție și au pornit spre locul incidentului cu o autospecială de stingere și una pentru intervenții și salvări de la înălțime.
Când echipajele au ajuns la fața locului, militarul fusese deja coborât în siguranță. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș. Și cel de-al doilea parașutist rănit a ajuns la aceeași unitate medicală, însă nu există informaţii precise despre împrejurările în care s-a accidentat.
Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale a confirmat că incidentul a avut loc în timpul exercițiului și că schimbarea condițiilor de vânt a afectat aterizarea celor 11 militari.
„Astăzi, 27 august 2026, în jurul orei 16.30, pe timpul unui exerciţiu de paraşutare desfăşurat de militari din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, a avut loc un incident în zona Aeroclubului Teritorial Târgu Mureş. După părăsirea aeronavei şi deschiderea paraşutelor celor 11 militari participanţi, viteza şi direcţia vântului s-au schimbat brusc, îngreunând aterizarea în siguranţă în zona stabilită.
În urma incidentului, doi militari au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Mureş, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Momentan starea lor este stabilă hemodinamic şi respirator dar au rămas la UPU pentru investigaţii”, se arată în comunicatul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, citat de presa locală.




















































