Video Momentul șocant în care un parașutist militar a rămas agățat de un avion în timpul unui exercițiu. A atârnat în aer aproape două minute
Momente de panică în timpul unui exercițiu al Forțelor pentru Operații Speciale, desfășurat marți dimineață la Buzău. Un parașutist a rămas agățat de aeronava AN-2 după ce a sărit din avion, zburând astfel aproximativ două minute înainte de a ateriza în siguranță.
sursă video: Utilaje Buzău/ Tik Tok
Incidentul grav s-a produs în jurul orei 08.30, în apropierea aerodromului din Buzău, în timpul unui exercițiu de zbor și parașutare desfășurat de militarii din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale.
Problemele au apărut imediat după ce militarul a părăsit aeronava.
„Astăzi, 04 August 2026, in jurul orei 08.30, pe timpul unui exercițiu de zbor și parașutare executat de militarii din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, in proximitatea aerodromului din Buzău a avut loc un incident de parașutare. La momentul părăsirii bordului aeronavei, unul dintre militari a fost implicat într-un incident de parașutare, fapt ce a condus la un zbor într-o poziție atârnată față de aeronava tip AN-2 timp de aproximativ două minute”, au transmis reprezentanții instituției.

În ciuda situației extrem de periculoase, militarul a reacționat prompt și a aplicat procedurile de urgență prevăzute pentru astfel de incidente.
„Militarul a reacționat prompt, aplicând procedurile de urgență, rezolvând incidentul și aterizând în deplină siguranță în raionul de parașutare”, se mai arată în comunicatul oficial.
A fost deschisă o anchetă internă
„Pentru stabilirea circumstanțelor producerii incidentului, comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale a ordonat constituirea unei comisii interne de cercetare”, au transmis autoritățile.
Autoritățile nu au oferit detalii despre cauza incidentului și nici nu au precizat dacă militarul a avut nevoie de îngrijiri medicale.






















































