Târgu-Jiu: Invazie de turişti şi astăzi pe pârtiile de la Rânca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săniuţele şi schiurile sunt la mare căutare la Rânca
Săniuţele şi schiurile sunt la mare căutare la Rânca

Rânca a devenit în acest weekend o atracţie pentru amatorii de schi din Gorj şi nu numai, fiind prezenţi aici şi turişti din Dolj, Vâlcea şi chiar Bucureşti.

Pentru că zăpada este destul de mare pe pârtia principală numărul celor care au urcat la Rânca ieri şi azi pentru a profita doar de o zi de schi a fost de ordinul sutelor. La aceştia se mai adaugă şi turiştii cazaţi în staţiune care au asaltat pârtia şi azi de la primele ore ale dimineţii.


Peste 15000 de urcări pe oră la teleschi


Vasile Mitroi, administrator al teleschiului din Rânca ne-a precizat că numărul turiştilor care au urcat pe pârtie a fost unul record în aceste zile şi se aştepta la aceiaşi situaţie şi azi pentru că stratul de zăpadă de pe pârtie permite practicarea schiului. Peste 1500 de urcări pe oră au fost un record pentru teleschiul care a funcţionat non-stop până la ora 22:00, fiind câteva sute de turişti care au preferat să schieze şi la lumina nocturnei. „Stratul de zăpadă a fost perfect pentru schi în aceste zile, am trimis şi utilajele pe pârtie să-l mai niveleze şi pârtia s-a umplut de turişti. Practic teleschiul a mers continuu la capacitatea maximă pe cele două pârtii principale. Sunt câteva sute de turişti care sunt cazaţi în cabanele de aici dar pa parcursul zilei cred că s-a trecut de 1000 de turişti pentru că sunt mulţi turişti de o zi care vin doar pentru schi în Rânca” a precizat administratorul teleschiului care preconiza şi pentru azi un număr mare de turişti în staţiune. Pe pârtia principală şi cea aflată în prelungirea acesteia s-a schiat continuu ieri şi în această dimineaţă.

Turisti Ranca 1
Turisti Ranca 2

În weekend vin turişti din toate judeţele Olteniei

Ion Udrescu vine pentru a doua oară în acest an dar la Rânca la schi vine din 2006. Nu e foarte aproape din Târgu Jiu, e din Teleorman dar apreciază condiţiile din Rânca: „E un fel de Poiana Braşov pentru noi, venim an de an cu familia la schi aici pentru că e mai aproape de Roşiori. Ajungem relativ repede şi condiţiile de cazare sunt foarte bune, de regulă găsim mereu pe internet cabane unde să ne cazăm. Doar cu zăpada mai sunt probleme că nu e mereu bună pentru schi şi mai e o problemă cu parcările de aici care sunt prea aglomerate.”
Numărul târgujienilor care vin pe pârtie este destul de mare, în acest caz distanţa nefiind un impediment. „Vin aici aproape în fiecare weekeend pentru că mă pasionează schiul. Prefer Rânca pentru că are pârtii bune şi instructori de schi şi mai sunt şi alte posibilităţi de relaxare, e şi un patinoar şi putem urca şi cu ATV-urile pe munte” a explicat tânăra Elena Filip din Târgu Jiu care a venit cu un grup de prieteni la cabana Alpin.

Turisti Ranca 4
Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite