Scandal într-o școală din Târgu Jiu. Elevii dintr-o clasă pregătitoare refuză să mai meargă la cursuri din cauza unui coleg agresiv

0
Publicat:

Părinții elevilor de la o clasă pregătitoare de la Școala gimnazială „Constantin Săvoiu“ din Târgu Jiu nu își mai lasă copiii să vină la școală din cauza unui băiețel agresiv și a mamei acestuia.

Scandalul are loc la Școala Gimnazială „Constantin Săvioiu“ Foto: Arhivă
Scandalul are loc la Școala Gimnazială „Constantin Săvioiu“ Foto: Arhivă

Astfel, miercuri, 22 mai, doar cinci copii din cei 21 câți sunt în clasă au mai venit la școală. Elevul este agresiv cu ceilalți copii, susțin părinții și cadrele didactice, iar mama nu este cooperantă și îi acuză pe ceilalți elevi și pe cadrele didactice.

Din cauza tensiunilor, învățătoarea a suferit un atac de panică și a ajuns la Urgențe.

Sesizare depusă la Inspectorat Școlar Județean Gorj

Două mame au depus sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. „La sediul ISJ Gorj au fost depuse sesizări din partea a două mămici. S-a constituit o comisie care va verifica toate aspectele semnalate de părinţi“, a spus Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Directorul școlii, Corina Panduru, a declarat, pentru Antena 1, că încearcă să medieze conflictul: „Am făcut tot ce ține de noi ca să mediem aceste conflicte, dar nu putem să mediem noi conflictul dintre un părinte și un învățător atâta timp cât părintele își arată disprețul față de dascălul respectiv. Nu e conflict între copil și copii, copil și învățătoare. Este o dispută legată de orgolii”.

Cazul a ajuns și în atenția poliției, care a fost chemată la școală pentru a calma spiritele. S-a deschis și un dosar penal.

Plângere depusă la DGASPC Gorj

Toți părinții au semnat o sesizare care a fost depusă la Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Gorj, pentru a deschide o anchetă cu privire la comportamentul mamei și capacitatea psihologică a acesteia

„Având în vedere comportamentul și faptele reprobabile ale d-nei ...., rugăm să efectuați o analiză psihologică a comportamentului acesteia, deoarece avem foarte multe semne de întrebare cu privire la felul în care aceasta își poate îngriji și educa copilul său minor în societate. Credem că îngrijirea acestuia trebuie să fie, nu doar materială, ci și educațională, ori dacă minorul manifestă în colectivitate o atitudine ostilă și agresivă, ne întrebăm de unde provine atâta agresivitate la un copil atât de mic ? (7 ani?).

Atâta timp cât comportamentul mamei este ilogic, irațional și non-asertiv,  acesta periclitează și siguranța emoțională a fiului ei, alterându-i capacitatea a de mai interacționa firesc vârstei cu alți copii din clasă“, se arată în plângere.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite