Poliţiştii gorjeni au donat sânge pentru răniţii din Ucraina
0
Aproximativ 40 de poliţişti gorjeni au donat sânge, joi, 10 martie, pentru a ajuta persoanele rănite în urma războiului din Ucraina.
Poliţiştii au donat la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiul Târgu Jiu.
„Misiunea de astăzi a fost una mai specială, aceea de a contribui la salvarea de vieţi omeneşti printr-un simplu gest umanitar, acela de a dona sânge.
Astăzi, aproximativ 40 de poliţişti gorjeni şi-au arătat solidaritatea faţă de semenii lor de peste graniţă, militarii şi civilii din Ucraina, care au luptat şi au fost răniţi în urma războiului.
Sângele, pe care noi îl numim ”picătura de viaţă”, nu poate fi cumpărat, nu se poate fabrica, ci se poate obţine doar prin bunăvoinţa celor din jur.
Pe această cale, îndrumăm toţi cetăţenii să se alăture acestei campanii umanitare, atât pentru răniţii din Ucraina, cât şi pentru toţi cei aflaţi în necesitate, deoarece nevoia de sânge din spitale este mare. Câteva minute din timpul dumneavoastră pot salva o viaţă!“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj în comunicatul remis joi, 10 martie 2022.

Sursa IPJ Gorj
Vă recomandăm să mai citiţi
O primărie din Gorj oferă 50 de camere pentru cazarea refugiaţilor din Ucraina
Plouă într-o sală de sport construită în urmă cu doar patru ani cu peste un milion de euro