O primărie din Gorj oferă 50 de camere pentru cazarea refugiaţilor din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria comunei Runcu oferă 50 de camere pentru cazarea refugiaţilor  FOTO runcugorj.ro
Primăria comunei Runcu oferă 50 de camere pentru cazarea refugiaţilor  FOTO runcugorj.ro

Primăria unei comune din judeţul Gorj oferă 50 de camere pentru cazarea persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina.

„Unitatea Administrativ Teritorială Runcu s-a înscris cu 50 de camere pentru cazarea refugiaţilor din Ucraina“, a spus prefectul judeţului Gorj, Marcel Iacobescu .

În plus, zeci de gorjeni s-au înscris pe platforma de ajutorare pusă la dispoziţie de Guvernul României, pentru ajutorarea persoanelor refugiate din Ucraina.

„Oferă diferite servicii, de la translator şi până la cazare, ajutoare constând în medicamente sau alimente, transport. Oamenii s-au înscris şi au întins o mână. Sunt 26 de persoane fizice care s-au oferit să ajute. Mai sunt şi persoane juridice care la fel vor să-i sprijine pe refugiaţi“, a mai precizat prefectul judeţului Gorj.  

70 de locuri pentru copiii ucrainieni aflaţi în orfelinate

Alte 70 de locuri au fost puse la dispoziţie copiilor din Ucraina care se află în orfelinate de către de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.

„De asemenea, DGASPC poate asigura 70 de locuri de cazare pentru copiii instituţionalizaţi. Vor veni de acolo însoţiţi de personalul lor“, a mai adăugat prefectul Marcel Iacobescu. 

Judeţul Gorj este în zona verde


Judeţul Gorj se află în ultima zonă pentru primirea refugiaţilor deoarece este departe de graniţă: „Totul este organizat la nivel naţional, iar judeţul Gorj se află în ultima zonă pentru primirea persoanelor din Ucraina. Consiliul Judeţean a cerut această situaţia, dar nu trebuia făcută şi a agitat oamenii degeaba, pentru că s-a stabilit de la început că tot ce se oferă se face prin platforma guvernamentală. Se centralizează la nivel naţional şi de acolo îşi dirijează refugiaţii în funcţie de solicitările pe care le au şi de ofertele din judeţul respectiv. Judeţul nostru este în ultima zonă care poate să primească refugiaţi. S-au stabilit patru zone, pe culori: roşu, portocaliu, galben şi verde. Noi suntem, în zona verde. O să primim refugiaţi care vin către familiile lor sau vor neapărat să ajungă în Gorj. Restul vor fi trimişi după o planificare pe care Guvernul o face“, a mai declarat prefectul de Gorj.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Regăsirea handbalistelor ucrainene de la Târgu Jiu cu familiile lor refugiate. „Revederea a fost cu multe lacrimi“

Hotelul din incinta Stadionului Municipal din Târgu Jiu, pus la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite