Mobilizare impresionantă a gorjenilor care vin să doneze pentru Ucraina. „Au venit pensionari cu lacrimi în ochi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjenii au donat în număr mare                                                               Foto: Maria Bircu
Gorjenii au donat în număr mare                                                               Foto: Maria Bircu

Sute de locuri de cazare pentru refugiaţii din Ucraina sunt oferite de către proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă din zona montană Rânca, din Munţii Parâng, Gorj. De asemenea, alte sute de locuri sunt oferite în căminele şcolare şi în campusul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu.

Constantin Pănescu, proprietar de pensiune şi şef al asociaţiei concesionarilor, spune că sunt locuri libere în pensiuni şi hoteluri deoarece se apropie finalul sezonului rece: „Ne-am sfătuit şi putem să punem la dispoziţie structuri de cazare, pentru că oricum se iese din sezon. În jur de 200 de locuri de cazare se pot pune la dispoziţie în prima fază“.

Acesta spune că ucrainienii ar putea chiar să şi lucreze în zona montană Rânca în domeniul HoReCa: „Dorim, dacă sunt persoane care îşi doresc să rămână, să şi muncească şi să câştige un ban, pentru a-şi ajuta familiile sau să îşi reconstruiască locuinţele. Este mai greu cu limba, dar nimic nu este imposibil“. 

Spaţii de cazare în campusul Universităţii „Constantin Brâncuşi“

Universitatea ”Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu poate pune la dispoziţie aproximativ 100 de locuri de cazare pentru refugiaţii ucraineni. 

ajutare pentru ucraina foto

Foto: Maria Bircu

Rectorul Sorin Purec spune că încă n-au existat solicitări: „Este un adevărat dezastru, Este o problemă care ne priveşte pe toţi, mai ales că Ucraina are ca minoritate români şi moldoveni din fosta Basarabie, care sunt loviţi şi ei de acest război. Nu am avut niciun fel de solicitare, dar ne raliem acţiunilor demarate de universotăţile din ţară şi suntem de acord să ajutăm refuiaţi. Avem un cămin care este liber şi în care ar putea să intre în jur de 100 de persoane.“ 

Zeci de gorjeni îşi pun la dispoziţie locuinţele

De asemenea, zeci de gorjeni îşi pun la dispoziţie locuinţele pentru cazarea refugiaţilor ucrainieni, iar primarii localităţilor întocmesc liste cu cei localnicii care pot să-i găzduiască pe cei care fug din calea războiului. „Sunt de acord. Sunt plecat în Corsica la lucru. Dispun casă pentru o familie“, a răspuns Nicolae Dragomir la o postare pe Facebook transmisă de primarul comunei Bărbăteşti. 

Primul transport de ajutoare către Ucraina

În plus, în mai multe localităţi din Gorj există centre unde gorjenii pot să doneze pentru Ucraina. Primul transport va pleca spre ţara vecină chiar la sfârşitul acestei săptămâni. 

Adela Vlădoiu, coordonatorul campaniei de colectare, spune că au venit să doneze chiar pensionari, care aveau ochii în lacrimi. 

„Mă bucur că s-au implicat zeci de organizaţii. Discutăm în fiecare zi cu ceilalţi reprezentanţii de organizaţii. Am deschis centrul sâmbăta trecută. Am primit zeci si sute de telefoane în fiecare zi de la cetăţeni sau reprezentanţii unor firme care dortesc să doneze. Oamenii au venit în număr mare să facă donaţii. Sunt oameni care pun la dispoziţie spaţii de cazare. Centralizăm aceste informaţii, care vor fi trimise autorităţilor. Sunt spaţii de cazare în Târgu Jiu, Rânca şi în alte localităţi din judeţul Gorj. 

Suntem impresionaţi de numărul mare de gorjeni care au venit să doneze. Au venit oameni inclusiv din Vâlcea pentru a dona. Au venit pensionari care au dorit să doneze din puţionyl lor. Aui dat dovadă de o solidaritate şi de o umanitate extraordinară. Au fost oameni care aveau lacrimi în ochi pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Războiul aduce doar pierderi. Am fost căutată de reprezentanţii unor şcoli, pentru a se alătura campaniei. Am primit un sprijin de la o firmă de curierat, care ne va pune la dispoziţie un camion pentru a face un prim transport, care va fi efectuat sâmbătă, 5 martie“, arată Adela Vlădoiu. 

De ce produse este nevoie

Adela Vlădoiu spune că în prezent este nevoie de medicamente, generatoare şi lanterne: „Este nevoie în prezent de generatoare de mare putere, baterii, lanterne, pansamente, seringi de diferite dimensiuni, medicamente, pături, saci de dormit, saltele, mâncare. Le recomand celor care doresc să ne aducă mâncare să achiziţioneze produse care pot să reziste mai mult timp, cum ar fi conserve. Am fost şocată să văd că ni s-au solicitat chiar veste antiglonţ, care la noi au un regim special“. 

Vă recomandăm să citiţi şi 

A început postul Paştelui. Ce spun medicii nutriţionişti despre efectele postirii asupra sănătăţii

Poliţiştii din Târgu Jiu, nevoiţi să se mute din sediu. „Clădirea trebuie eliberată“

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite