Muzeul din Rânca va fi inaugurat la sfârșitul acestei săptămâni | adevarul.ro

Muzeul din Rânca va fi inaugurat la sfârșitul acestei săptămâni

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Muzeul este primul obiectiv cultural din Rânca
Muzeul este primul obiectiv cultural din Rânca

Muzeul Civilizației Montane din zona Rânca va fi inaugurat sâmbătă, 8 septembrie, în cadrul Zilelor Novaciului.

Muzeul a fost amenajat la Casa Obştii Cerbul-Plopu din Rânca. „De două săptămâni se lucrează intens la sălile de expunere. Obiectele au fost identificate de mai mult timp la localnicii din Novaci, iar acum au fost luate de la aceștia pentru a fi expuse în cadrul muzeului. Sunt obiecte legate viața și activitatea ciobanilor, de păstorit. Este meritul Obștii Cerbul pentru realizarea acestui muzeu. Se aproximativ un an se lucrează la amenajarea clădirii și a sălilor de expunere“, a spus Constantin Dârvăreanu, fostul director al Casei de Cultură din Novaci.

Programul Zilelor Novaciului mai include o întâlnirea cu «Fiii Novaciului», acordarea de titluri de Cetăţeni de Onoare şi de Diplome de Excelenţă unor personalităţi originare din Novaci. În aceeași zi va avea loc sărbătorirea hramului Bisericii «Naşterea Maicii Domnului” de la Rânca și spectacol folcloric oferit de ansamblurile folclorice din Novaci, Polovragi, Jina (Sibiu), Vaideeni (Vâlcea). Duminică, la ora 10, în zona Fântâna Vărzaru va avea loc o expoziţie şi un târg de animale, iar de la ora 17.00, la Casa de Cultură din Novaci se va desfășura un spectacol folcloric.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite