Fostul deputat Dan Ilie Morega, prins a șasea oară fără permis. Procurorul cere arestarea preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj și deputat PNL, a fost fotografiat din nou la volan și polițiștii i-au întocmit un nou dosar penal. Procurorul de caz a cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă

Morega are un nou dosar penal Foto: Facebook/Radare și echipaje de poliție Gorj
Morega are un nou dosar penal Foto: Facebook/Radare și echipaje de poliție Gorj

UPDATE Procurorul a solicitat înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă în cazul lui Dan Ilie Morega, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

----

Dan Ilie Morega a fost fotografiat lângă o mașină de teren într-o benzinărie. Acesta a fost implicat, apoi, într-o tamponare. Acesta are permisul retras din motive medicale. O comisie de medici a stabilit că are discernământul diminuat și că nu este apt să conducă. 

„La data de 21 martie, polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fântânii din municipiu, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras, de la data de 6 februarie a.c. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Este pentru  șasea oară când Dan Ilie Morega este depistat la volan cu permisul retras. Ultima dată, Dan Ilie Morega a fost depistat la volan în București, în apropiere de Ambasada Rusiei. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de Dan Ilie Morega cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod Penal. (..) Din probele administrate în cauză a rezultat că la data de 10.03.2024, în intervalul orar 12:00 – 13:00, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, fiind identificat în jurul orelor 12:00 pe Șos. Pavel D. Kiseleff, unde a oprit autovehiculul pentru aproximativ 1 – 2 minute în fața Ambasadei Rusiei de pe Șos. Pavel D. Kiseleff nr. 6, după care și-a continuat deplasarea către Piața Victoriei, iar în jurul orelor 12:46 a condus pe Bd. Lascăr Catargiu, din direcția Piața Universității către Piața Romană. În Piața Romană a efectuat virajul stânga pe Bd. Dacia, unde a oprit în fața Hotelului Duke până la ora 13:00, continuându-și deplasarea pe Bd. Dacia către Calea Victoriei“, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București.

Riscă să ajungă în arest preventiv

Anchetatorii au stabilit că Morega a condus mașina într-o perioadă aglomerată în trafic și că manifestă un dezinteres față de lege.

Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, inculpatul având, printre altele, obligația să nu conducă autovehicule pe drumurile publice, în contextul în care persoana în cauză este cercetată pentru fapte similare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Tg. Jiu și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă“.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București i-a atras atenția lui Morega că riscă să ajungă în arest preventiv: „Inculpatului i s-a atras atenţia asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, conform art. 215 alin. (3) C. proc. pen“.

La sfârşitul lunii februarie, Morega a fost internat în secţia de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule, acesta având interdicţie de a mai conduce timp de 6 luni, timp în care va urma un tratament.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite