Focar de pestă porcină africană, în Dâmbovița. Animalele au fost sacrificate, iar oamenii vor fi despăgubiți
0Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din comuna dâmboviţeană Dărmăneşti, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa.

„Laboratorul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor Dâmboviţa a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc domestic dintr-o gospodărie aflată în localitatea Dărmăneşti, sat Mărginenii de Sus, judeţul Dâmboviţa. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Dâmboviţa, sub coordonarea Prefectului Judeţului Dâmboviţa, a adoptat Planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli” precizează DSVSA Dâmboviţa.
Au fost omorâţi porcii din acea gospodărie şi s-au stabilit zonele de protecţie şi supraveghere, potrivit Agerpres.
„S-a luat măsura uciderii suinelor din gospodăria afectată. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit: o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarelor. DSVSA Dâmboviţa solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Dâmboviţa sau autorităţilor locale. Toate animalele afectate trebuie ucise şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie", mai anunţă DSVSA Dâmboviţa.
Zeci de porci uciși
Zeci de porci dintr-o altă fermă din comuna Dragodana au fost uciși în noiembrie și s-au instituit mai multe măsuri sanitare, deoarece medicii au descoperit, din nou, virusul pestei porcine.
Toate animalele afectate au fost sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie, anunță DSV.
„DSVSA Dâmbovița a confirmat prezența virusului pestei porcine africane la porcul domestic într-o exploatație non-profesională din comuna Dragodana, satul Străoști, județul Dâmbovița. Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, sub coordonarea Prefectului Județului Dâmbovița, s-a întrunit în data de 02.11.2022 pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli”, anunță DSVSA Dâmbovița.
S-a luat măsura uciderii porcilor din gospodăria afectată și distrugerea acestora, conform legislatiei în vigoare.