Accident cu 7 răniți, în Pucioasa. Două mașini s-au ciocnit frontal, iar una a ajuns în șanț

0
Publicat:

Șapte persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini. Accidentul a avut loc, vineri, 23 decembrie, pe DN 71, în orașul dâmbovițean Pucioasa. Patru dintre cei șapte pasageri au refuzat să meargă la spital.

Accident cu 7 răniți, în Pucioasa. FOTO ISU Dâmbovița
Accident cu 7 răniți, în Pucioasa. FOTO ISU Dâmbovița

Potrivit IPJ Dâmbovița, accidentul a avut loc pe Drumul Național 71, în Pucioasa, pe Bulevardul Trandafirilor. Este vorba de o coliziune între două autovehicule conduse de doi bărbați de 24 și 53 de ani.

În urma impactului, șapte persoane au fost rănite. Două au fost transportate la UPU Târgoviște, una - la CPU Pucioasa, iar patru dintre ele, cu răni minore, au refuzat să fie duse la spital.

Accident cu 7 răniți, în Pucioasa. FOTO IPJ Dâmbovița
Accident cu 7 răniți, în Pucioasa. FOTO IPJ Dâmbovița

Pompierii de la ISU Dâmbovița precizează că una dintre victime a avut nevoie de descarcerare pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Accident cumplit tot pe DN 71

Două persoane au murit şi o alta a fost rănită, într-un accident produs la începutul lui decembrie, tot pe DN 71, în localitatea dâmboviţeană Doiceşti, după o coliziune între un TIR şi un autoturism, informează ISU Dâmboviţa.

La locul accidentului au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate. Au fost demarate imediat manevrele de descarcerare ale celor două persoane prinse în autoturism, acestea fiind extrase în scurt timp şi predate echipajelor medicale. Toate victimele au fost găsite inconştiente. Pentru doi bărbaţi, pasageri în autoturism, a fost declarat decesul, iar a treia victimă, un bărbat, a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte", precizează ISU Dâmboviţa, citat de Agerpres.

La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenţie cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.Cazul rămâne în atenţia poliţiştilor.

Poliţiştii efectuează cercetări urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier", anunţă IPJ Dâmboviţa. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite