Accident la ieșire din Târgoviște. Mașină răsturnată în șanț, două victime duse la spital VIDEO
0Un accident rutier a avut loc vineri, 4 noiembrie, la ieșire din Târgoviște. O mașină a plonjat într-un șanț de pe marginea drumului după ce s-a ciocnit cu o alta. Evenimentul a avut loc pe DN 72A Târgoviște - Câmpulung.
Din primele cercetări, este vorba de o depășire riscantă.
La volanul mașinii căzute în șanț se afla un bărbat de 39 de ani și copilul său minor, pe care îl ducea la grădiniță. În cealaltă mașină se afla o șoferiță în vârstă de 21 de ani.
Ambii șoferi au suferit răni în urma impactului și au fost duși la spital. Din fericire, copilul se află în afara oricărui pericol.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească exact toate împrejurările producerii accidentului rutier.
SURSA VIDEO - Reporterdb.ro
„La fața locului au acționat Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță de la SAJ Dâmbovița cu două echipaje. Persoanele se află în grija echipajelor medicale care le acorda primul ajutor”, au precizat pompierii de la ISU Dâmbovița.
Traficul pe DN 72A s-a desfășurat cu dificultate pe un singur sens, până la finalizarea cercetărilor polițiștilor.
DN 1 A, un alt drum plin de accidente
De cele mai multe ori, șoferii prea grăbiți sau cei care fac depășiri riscante sunt autorii acestor tragedii.
Așa s-a întâmplat, recent, în cazul unui accident produs pe DN 72, în zona Mija, din Dâmbovița, când o persoană a murit şi patru au fost rănite. Printre victime s-au aflat și doi minori.
La locul accidentului, echipajele de intervenţie au găsit cinci persoane care necesitau îngrijiri medicale, dintre care trei erau încarcerate.
Şoferul autoturismului, care era în stare de inconştienţă, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat. În urma acestui accident rutier, traficul rutier a fost întrerupt pe DN 72 Ploieşti – Târgovişte, în zona localităţii I.L. Caragiale, mai multe zeci de minute.
„Persoana descarcerata din autoutilitară, un minor de 15 ani, a fost transportată la UPU Ploieşti. Din nefericire, şoferul autoturismului, care era în stare de inconştienţă, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat”, a precizat ISU Dâmboviţa.