Șofer de ambulanță din Suceava judecat pentru accidentarea mortală a unei șoferițe. Intrase în depășire pe linia continuă

0
Publicat:

Un șofer de ambulanță este acuzat de ucidere din culpă pentru un accident rutier pe care l-a produs în 2021. Bărbatul era în misiune când a depășit o coloană de mașini, pe linia continuă. A accidentat mortal o șoferiță, care voia să vireze la stânga.

Șoferița, o femeie de 56 de ani, a murit în urma accidentului FOTO colaj Monitorul de Suceava
Șoferița, o femeie de 56 de ani, a murit în urma accidentului FOTO colaj Monitorul de Suceava

Accidentul a avut loc pe 16 decembrie 2021, pe drumul E85, în Roșiori, județul Suceava. Ambulanța nu avea pacient, dar se deplasa spre un caz raportat prin 112, deci era în misiune. La un moment dat, șoferul autosanitarei a intrat în depășirea unei coloane de mașini, peste linia continuă.

Prima mașină din rând era condusă de o femeie, care vira, exact în acel moment, la stânga. Din cauza vitezei, ambulanțierul nu a mai putut evita impactul și a intrat în plin în autoturismul în care se aflau două persoane. În urma impactului, mașina a fost proiectată în șanțul de la marginea drumului.

Femeia în vârstă de 56 de ani a decedat, în timp ce pasagerul ei din dreapta, un bărbat de 53 de ani, a fost rănit ușor. Ancheta deschisă de polițiști a scos la iveală faptul că ambulanța avea pornite doar semnalele luminoase, nu și pe cele acustice, așa cum prevede procedura.

Practic, șoferul ambulanței, deși era în misiune, a depășit imprudent, iar șoferița moartă în impact nu și-a putut da seama că din spate vine cu viteză autosanitara.

 „Având în funcțiune doar semnale luminoase, la o intersecție prevăzută cu indicatorul «Depășirea interzisă» și marcaj longitudinal continuu, s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule oprite în spatele unui autoturism Dacia Logan, care efectua virajul la stânga", este concluzia procurorului de caz menționată în rechizitoriu, potrivit Monitorul de Suceava.

Șoferul autosanitarei a fost verificat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. În apărarea lui, bărbatul ar fi încercat să invoce un regulament intern prin care nu s-ar fi permis folosirea sirenelor pe timp de noapte, fapt care contravine, însă, prevederilor legislației rutiere.

Primul termen în proces a fost stabilit pe 15 mai 2024. Cinci urmași ai femeii decedate s-au constituit părți civile în dosarul deschis la Judecătoria Fălticeni.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite