Slătineanul Darius Vâlcov, propus ministru al Bugetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darius Vâlcov, fostul primar PDL al municipiului Slatina între iunie 2004 – aprilie 2012, actual senator PSD de Olt, este noua propunere a premierului Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget, post deţinut anterior de Liviu Voinea. Vâlcov este soţul Laviniei Şandru, fost vicepreşedinte PIN şi UNPR, în prezent realizator de televiziune.

Numele lui Darius Vâlcov este propunerea cu care premierul Ponta vrea să primească girul preşedintelui Traian Băsescu pentru portofoliul ministerului Bugetului după ce, săptămâna trecută, acesta din urmă a respins propunerea inţială reprezentată de Claudiu Manda de la Dolj.

Darius Vâlcov (37 de ani) a fost primar al municipiului Slatina din iunie 2004 şi până la finele lui martie 2012 când, preşedinte al PDL Olt fiind, a demisionat din acest partid şi din funcţia de primar pentru ca, în aprilie acelaşi an, el să trecă la PSD din partea căruia a candidat iarăşi la Primăria Slatina. A câştigat un nou mandat de edil al urbei dar, iarăşi, după numai câteva luni, respectiv în decembrie 2012, el a demisionat din nou, de data aceasta ca urmare a faptului că tocmai obţinuse un mandat de senator.

La momentul demisiei din fruntea PDL şi a Primăriei Slatina, în martie-aprilie 2012, Vâlcov susţinea că a apelat la acest gest deoarece Guvernul al cărui partid îl reprezenta în judeţul Olt nu l-ar fi sprijinit să ducă la bun sfârşit o serie de investiţii importante în oraş: centura ocolitoare a urbei, Sala Polivalentă sau bazinul de înot. 

Vâlcov este preşedinte al Comisiei de Administraţie Publică şi Urbanism din Senat, el conducând, până în urmă cu câteva luni, şi Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană.

Propunerea premierului Ponta a ajuns, marţi - 19 august, la Palatul Cotroceni, urmând ca preşedintele Băsescu să anunţe public oficializarea nominalizării lui Darius Vâlcov ca ministru al Bugetului deoarece, conform prevederilor legale, el nu mai poate să refuze şi această a doua propunere a premierului.

Vă mai recomandăm:

Senatorul oltean Darius Vâlcov va arbitra conflictul legat de Roşia Montană

Este oficial: primarul Slatinei, Darius Vâlcov, lasă Primăria pentru un fotoliu de senator

VIDEO  Senatorul Darius Vâlcov cere conducerii ALRO Slatina să nu deschidă robinetul şomajului

OPINII. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, încremenit în “silenzio stampa”

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite