Este oficial: primarul Slatinei, Darius Vâlcov, lasă Primăria pentru un fotoliu de senator
0Ceea ce ştiau toţi s-a întâmplat: primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, va abandona fără preget Primăria Slatina şi va candida pentru funcţia de senator. Acest lucru a devenit oficial după ce acesta a participat, ieri, la lansarea candidaţilor PSD+PNL+PC (USL) la alegerile parlamentare din 9 decembrie pentru Camera Deputaţilor şi Senat, lansare ce a avut loc la Arena Naţională din
Printre cei aproximativ 74.000 de oameni ce au fost prezenţi pe Arena Naţională cu prilejul lansării candaţilor PSD+PNL+PC (USL) la alegerile parlamentare din 9 decembrie pentru Camera Deputaţilor şi Senat s-au aflat şi aproape 2.000 de locuitori ai judeţului Olt.
Pentru a fi siguri că va obţine fotoliul de senator, Darius Vâlcov şi Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt/CJ Olt, au stabilit ca edilul Slatinei să candideze pe Colegiul I, ce cuprinde capitala judeţului şi partea de nord a judeţului.
Reamintim că Darius Vâlcov (35 de ani) a demisionat din funcţia de primar al Slatinei pe 27 martie a.c., când a plecat tot prin demisie din PDL, partid a cărui filială judeţeană a condus-o din anul 2007 şi din partea căruia a deţinut postul de edil începând din 2004. Demisia lui nu a fost deloc întâmplătoare. La doar câteva zile, respectiv pe 2 aprilie, el a fost “adoptat” cu surle şi trâmbiţe de PSD, partidul pe care până atunci îl hulise, fiind candidatul USL la Primăria Slatina la alegerile din 10 iunie.
Fostul pedelist Daniel Bărbulescu visează iar la deputăţie din partea… PSD
De asemenea, tot de ieri au devenit oficiale şi numele celorlalţi candidaţi olteni la “parlamentarele” din 9 decembrie. Astfel, tot la Senat, în afară de Vâlcov, pe Colegiul 2, adică zona din centrul judeţului, va candida Mihai Niţă (fost membru şi senator PDL, acum la PC, n.a.), iar la Colegiul 3 (ce cuprinde ca pol oraşul Corabia) revine Dan Şova, care a reprezentat acest colegiu în Senat şi în legislatura care este pe cale să se încheie.
CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!
Şi la Camera Deputaţilor jocurile au fost făcute. Emil Moţ, fost director executiv la Direcţia pentru Protecţia Copilului Olt, actualmente secretar de stat, va candida pe Colegiul 1. Daniel Bărbulescu, fost membru PDL şi el, deputat din partea “partidului portocaliu” în actuala legislatură parlamentară, a reuşit să îşi aranjeze “apele” astfel încât să mai prindă o candidatură – pe Colegiul 2.
Florin Iordache reuşeşte şi el ca să rămână în cărţi, deşi actuala conducere a PSD Olt ar fi vrut pe altcineva, şi va candida pe Colegiul 3. Pentru Colegiul 4 va încerca să câştige fotoliul călduţ de deputat actualul subprefect Virgil Delureanu. La Colegiul 5 apare nimeni altul decât Dan Ciocan, în prezent consilier judeţean, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţul Olt. Pentru Colegiul 6 a rămas liberalul Gigel Ştirbu, iar pe Colegiul 7 va candida necunoscutul Alexandru Stănescu.
Candidaţi Senat:
Colegiul 1 – Darius Vâlcov
Colegiul 2 – Mihai Niţă
Colegiul 3 – Dan Şova
Candidaţi Camera Deputaţilor:
Colegiul 1 -- Emil Moţ
Colegiul 2 – Daniel Bărbulescu
Colegiul 3 – Florin Iordache
Colegiul 4 – Virgil Delureanu
Colegiul 5 – Dan Ciocan
Colegiul 6 – Gigel Ştirbu
Colegiul 7 – Alexandru Stănescu