VIDEO  Senatorul Darius Vâlcov cere conducerii ALRO Slatina să nu deschidă robinetul şomajului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pericolul închiderii SC Alro SA Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din centrul şi estul Europei şi unul dintre cei mai mari contributori la bugetul naţional, începe să trezească reacţii. Darius Vâlcov, senator de Olt din partea PSD, a organizat, sâmbătă – 15 martie, o conferinţă în cadrul căreia a solicitat conducerii centrale a fabricii să nu se pripească în privinţa închiderii unităţii şi a concedierii miilor de angajaţi.

Promulgarea “Legii certificatelor verzi” în cursul zilei de joi – 13 martie pare să nu fii avut efectul scontat de autorităţile centrale de la Bucureşti şi nici de către cei aproape 100.000 de angajaţi din sectorul energetic naţional, printre care se află şi 2.300 de oameni de la Alro SA Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din centrul şi estul Europei. Pentru că legea menţionată a primit “undă verde” din partea preşedintelui Băsescu abia la un an de la aprobarea primului act normativ ce viza “certificatele verzi” (OUG 57/2013, n.a.), nori tot mai negri se adună deasupra celui mai mare contributor la bugetul judeţului Olt, Alro SA Slatina, care, din cauza tergiversării promulgării legislaţiei în energie, a încheiat ultimii doi ani pe pierdere, de unde şi zvonurile închiderii unităţii.

Senatorul pesedist de la Olt, Darius Vâlcov (fost preşedinte al PD/PDL Olt între 2007-2012 şi primar al Slatinei între 2008-2012), care este şi preşedinte al Comisiei de Administraţie Publică din Senat, a solicitat conducerii centrale a Alro Slatina, sâmbătă – 15 martie, în cadrul unei conferinţe de presă derulată la Slatina, să nu se grăbească în ce priveşte închiderea unor facilităţi de producţie şi, respectiv, efectuarea de concedieri în rândul celor 2.300 de angajaţi ai fabricii slătinene.

“Poate nu mulţi ştiu, dar parlamentarii de la Olt ai PSD încă de anul trecut au făcut adrese, întrebări, interpelări şi au avut discuţii la nivel guvernamental pentru a vedea cum putem modifica OUG 57/2013 ce a modificat Legea nr. 220/2008 privind energia regenerabilă astfel încât Alro Slatina să nu mai fie nevoită să cumpere o asemenea cantitate mare de certificate verzi care, iată, au ajuns să bage fabrica, practic, într-o fundătură împreună cu ceilalţi competitori de pe piaţa mondială a aluminiului, fiind net defavorizată din cauza tergiversării situaţiei certificatelor verzi de la noi. Din păcate, în ciuda tuturor discuţiilor, rezultatele au fost blocate de trei ori de către preşedintele Băsescu, totul întinzându-se pe foarte mult timp până ce au fost luate în considerare. Acest lucru a făcut ca Alro Slatina să înregistreze mari pagube şi să încheie anul 2013 pe pierdere. Dar aici nu e vorba doar despre Alro şi oamenii care lucrează aici, ci e vorba şi de cei de la Sidex Galaţi şi alte unităţi, respectiv aproape 100.000 de muncitori din sectorul energetic naţional. Iată însă că, sub presiunea străzii, problema a fost parţial rezolvată zilele trecute prin promulgarea Legii Energiei. Apelul pe care eu vreau să îl fac către conducerea Alro Slatina, şi mă refer aici la acţionari în primul rând, este să nu ia decizii pripite doar pe baza unor cifre reci, care arată pierderi pe ultimii doi ani, ci să ia în calcul că în România există acum un guvern ce susţine şi a susţinut investitorii – inclusiv Alro Slatina – cu ce a putut un guvern să ofere. Aş vrea ca ei (acţionarii Alro Slatina, n.a.) să se gândească la faptul că piedicile vor dispărea până la sfârşitul acestui an atât pentru investitorii străini, dar şi pentru decidenţii din Executivul României, şi că nu se merită să se gândească la măsuri de restructurare înainte de a se gândi cât înseamnă aceste locuri de muncă pentru oamenii de acolo, pentru economia unui judeâ, a unei localităţi, a unei ţări. Cred că, după doi ani întregi de profit, doi ani de pierderi se pot recupera în alţi ani de profit şi eu sunt sigur că oamenii sunt dispuşi să muncească în aceleaşi condiţii doar pentru a nu-şi pierde niciunul locul de muncă”, a spus Vâlcov.

Apel la răbdare pentru viitor cu întâmplări din trecut

Pentru ca apelul să aibă mai multă greutate, Vâlcov a ţinut să le reamintească reprezentanţilor conducerii centrale de la Alro Slatina, prin intermediul ziariştilor prezenţi la conferinţă, de ajutorul acordat de parlamentari acestora când fabrica a mai avut, anterior, probleme.

“Apelul meu este pentru a nu se închide nicio hală de producţie de la Alro, de a nu se da niciun om afară, şi acesta este apelul unui om şi a unei echipe de la Olt care, atunci când patronul şi acţionarii de la Alro au solicitat o întâlnire, o discuţie, un lobby la nivel guvernamental sau parlamentar, noi am fost prezenţi, am discutat şi am ajuns la un punct comun pentru interesul celor două părţi: statul român şi Alro. Sperăm ca, aşa cum noi am înţeles să fim deschişi la disucţii când Alro a avut probleme din punct de vedere economic, dacă va există măcar ideea de a se da afară un singur om sau de a închide din capacităţile de producţie, să fim chemaţi la discuţii pentru a găsi soluţiile cele mai bune. Desigur, înţelegem că un om de afaceri urmăreşte în primul rând profitul, dar eu credem că acest profit poate fi realizat mult mai uşor în momentul în care este linişte, când oamenii sunt siguri pe locurile de muncă deoarece această linişte le dă şi puterea de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Deci, facem un apel să nu se ia decizii directe din birourile de la Londra sau din alte părţi ale lumii, iar, dacă se va o decizie, aceasta să fie luată în urma unei discuţii la nivel guvernamental şi local, la aceasta participând toţi factorii, inclusiv sindicatele, patronatele, dar şi din administraţia publică centrală şi locală”, a mai precizat senatorul Darius Vâlcov.

Alro Slatina este o subsidiară a grupului olandez Vimetco N.V. (fostă Marco Group, n.a.), companie globală de aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, cu o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa. Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană - Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România. Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia şi numără aproape 2.300 de angajaţi.

Mai puteţi citi:

Senatorul oltean Darius Vâlcov va arbitra conflictul legat de Roşia Montană

Este oficial: primarul Slatinei, Darius Vâlcov, lasă Primăria pentru un fotoliu de senator

OPINII. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, încremenit în “silenzio stampa”

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite