Președintele PSD Olt îi invită pe parteneri să iasă din Coaliție. „Dacă tot vor în Opoziție, să-și dea demisia. Au jumătate din funcții” VIDEO
0Președintele PSD Olt Marius Oprescu a reacționat, vineri, 8 decembrie, la declarațiile șefului interimar al PNL Olt care a anunțat că a inițiat discuții pentru o alianță a partidelor de dreapta la nivel local. „Să-și dea demisia din funcțiile pe care le ocupă toți!”, a spus Oprescu.
Reacția șefului PSD Olt vine după ce, cu o zi înainte, președintele PNL Olt Gigel Știrbu a anunțat, într-o conferință de presă, că PNL este în Opoziție la nivelul județului și că a inițiat discuții cu reprezentanții tuturor partidelor de Dreapta pentru a forma o alianță în perspectiva alegerilor de anul viitor.

„Dacă tot trec în Opoziție, cred că ar trebui să-și dea demisia din funcțiile publice pe care le ocupă toți. Adică, ei vor să se creadă în Opoziție, în condițiile în care dețin în județul Olt jumătate din funcțiile politice și administrative. Cred că ar trebui să-și dea demisia din ele și să se apuce serios de Opoziție, ceea ce fac ei în momentul de față este jenant, nu este nicio Opoziție. Neputința se transformă în ură față de partenerii lor de guvernare și am înțeles că s-au apucat de plângeri penale, doar asta pot să facă. Sunt jenanți, nu vreau să discut despre asta!”, a spus Oprescu.
Gigel Știrbu, vicepreședinte PNl și președinte interimar al PNL Olt, a preluat, oficial, conducerea organizației județene Olt cu o lună în urmă, după demisia din funcția de președinte al PNL Olt a senatorului Liviu Voiculescu.
Știrbu a impus, la începutul lunii august, și schimbarea prefectului, Florin Homorean (PNL) fiind înlocuit cu Mario De Mezzo (PNL). Deputatul și-a acuzat la acel moment colegii din PNL Olt că sunt mult prea apropiați de PSD și că alianța de la nivel guvernamental nu ar trebui să-i împiedice ca la nivel local să se opună deciziilor pe care membrii administrației PSD le adoptă, iar asta pentru că „nu există o alianță la nivel local”.
După ce Gigel Știrbu a preluat conducerea PNL Olt, mai mulți consilieri județeni, fostul prefect, dar și primari și șefi de filiale locale au plecat către PSD.