Paramedic resuscitat într-un parc din Slatina chiar de colegii de la Ambulanța Olt
0Unui bărbat în vârstă de 59 ani, din Slatina, fost ambulanțier, i s-a făcut rău într-un parc din Slatina. L-au resuscitat foștii colegi de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, însă fără succes.

Bărbatul își făcea plimbarea zilnică, luni, 12 decembrie 2022, însoțit de soție, în Parcul Tineretului din Slatina, în momentul în care i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ.
Apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 14,10, la locul evenimentului ajungând două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, unul dintre ele fiind încadrat cu medic. Echipajul a început manevrele de resuscitare, zeci de minute foștii colegi ai bărbatului încercând să-l salveze pe bărbatul de 59 ani, însă fără succes, în cele din urmă fiind obligați să declare decesul.
„E un coleg de-al nostru, care era în concediu de un an de zile. Suferise inițial un accident vascular cerebral (AVC) în luna ianuarie, dar evauluase bine până acum. Numai că astăzi a intrat în stop, în timp ce făcea plimbarea zilnică recomandată. S-a constatat și decesul acum două-trei minute, a fost resuscitat cam 50 de minute. Era ambulanțier în cadrul Serviciului de Ambulanță”, a precizat, pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, medicul Dragoș Toader.
Bărbatul de 59 ani ar fi respectat întocmai indicațiile medicilor care l-au tratat în urma AVC-ului, făcând plimbări zilnice, urmând tratamentul indicat, păstrând regimul alimentar etc.
„Era încă sub tratament, iar evoluția în cele 11 luni a fost bună, numai că astăzi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Astăzi era însoțit de soție, soția a sunat, s-au dus două echipaje de ambulanță... Nu pot să spun exact ce s-a întâmplat, poate să fie infarct cerebral masiv, poate să fie infarct miocardic secundar pe tromboliză, poate să fie trombembolie, sunt multe situații în care... Se va constata la necropsie”, a mai precizat medicul Dragoș Toader.