Doctorița care a clădit puntea între români și ucraineni: „Noi toți știm limba rusă, ne-au obligat”
0Mai întâi a plâns, văzând mamele cu copiii în brațe la graniță, după care a început să strângă ajutoare. Astăzi este nelipsită de la activitățile din orașul de provincie în care ucrainenii și românii care îi ajută sunt o familie mare.
Patricia Bădoi este omul pe care mamele venite din Ucraina îl caută tot timpul din priviri, atunci când participă la activități alături de români. Indiferent că e vorba de o serbare, de cursuri de limba română, de o discuție cu medicul, de rezolvat o urgență birocratică, Patricia nu mai poate lipsi.
S-a legat atât de mult de mamele și de copiii care astăzi formează deja o comunitate mică în Slatina încât, spune, împreună cu românii care îi ajută pe refugiați sunt ca o mare familie.
În județul Olt nu s-a depășit, nici măcar nu s-a atins, cifra de 100 persoane din Ucraina stabilite temporar aici. În schimb, cele câteva familii care au ales Slatina, un oraș liniștit de câmpie, nu litoral, nu munte, se gândesc astăzi cum ar fi cel mai bine pentru copiii lor, unii i-au înscris deja la școală, mamele, unele, și-au găsit de lucru, iar acum și adulți și copii merg la cursuri de limba română. Cei mai mulți vorbesc doar limba ucraineană și limba rusă, iar aici a intervenit Patricia.
„Când am văzut, în iarnă, la graniță ucrainenii, am plâns. Și i-am spus soțului: e clar că eu o să ajut! Nu știam cum, nu știam ce urmează să fac, dar nu puteam să stau deoparte. Eu sunt din Republica Moldova, am venit la 14 ani în România, la liceu. Nu se poate compara, eu am plecat din țara mea, eu am venit să învăț la liceu cu bucurie, înțelegeam limba. Dar știam de câtă dragoste și căldură și apropiere au ei nevoie, pentru că eu am primit asta și m-a ajutat foarte mult, știam că e foarte-foarte important să fii binevenit”, a povestit medicul stomatolog Patricia Bădoi.
S-a decis foarte repede cum va ajuta, pentru că era nevoie de ajutor la graniță. A început să adune de la prieteni conserve, alimente neperisabile, haine și diverse alte bunuri și să le trimită la Suceava, acolo unde fratele Patriciei, preot, putea să dea binele mai departe. După care a sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și a anunțat că vorbește limba rusă și că poate face voluntariat ca și traducător.
Uimitor este faptul că deși în școlile din Olt s-a predat limba rusă chiar și după anii 2000, autoritățile au găsit foarte greu persoane dispuse să ajute astfel. Patricia, în schimb, a ajuns de fiecare dată când a fost nevoie. Iar pentru prima dată a contactat-o Simona Capisizu, directorul Filialei Olt de Cruce Roșie.
De atunci, spune Patricia, s-a legat atât de tare de fiecare familie încât astăzi nu mai poate sta locului când știe că sunt acțiuni și că prezența ei acolo este de ajutor.
Prima dată a fost nevoie să se pătrundă hățișul birocratic în cazul unei mame cu trei copii, care între timp a plecat din Slatina. A fost și momentul în care Patricia a cunoscut-o pe Simona Capisizu și a văzut câte se pot face la Crucea Roșie.
Apoi femeile ucrainene au început să afle între ele că Patricia le poate ajuta și au contactat-o personal. Cu una dintre tinere a trăit cel mai frumos moment, atunci când, în timpul unui control la medic, tânăra, de-abia ajunsă în România, a aflat că este însărcinată.
Patricia este astăzi este mamă de împrumut pentru trei frați pe care familia sa îi găzduiește, însă toate cele 36 persoane din Ucraina stabilite în Slatina, pe care Crucea Roșie Olt le ajută constant, îi sunt apropiate.
„Primul om care m-a contactat a fost Simona Capisizu. M-a rugat să traduc pentru o mămică cu trei copii. După aceea au început să mă contacteze ucrainenii, aflând între ei despre mine. Și încet-încet s-a format, așa, o familie mai mare. Mi-a fost drag, îmi e drag, înțeleg prin ce trec, cât de greu le este: limbă slavă, caligrafie chirilică și departe de casă. Pentru că înțeleg că în alte orașe sunt mulți vorbitori de rusă, au comunități mai mari. La noi sunt puțini și de aceea ne-am închegat, așa, ca o familie mare. M-am atașat de câteva familii care m-au găsit primele, din mai, am înscris copiii la școală, la Palatul Copiilor, am cerut ajutoare în dulciuri, la prieteni, haine și obiecte de primă necesitate. Crucea Roșie întotdeauna a ajutat. Orice a putut, o întrebare, o sugestie, un ajutor, n-a știut, a aflat. Oricând, atâta căldură și atâta... Eu nu o știam pe Simona (n. red. – directorul Crucii Roșii Olt) până acum, n-am avut tangență, dar eu le-am spus și ucrainenilor mei: nu sună bine ce spun acum, chiar deloc, războiul nu e bun, dar acest război a trezit bunătatea din oameni. Și eu încercând să ajut acești oameni am întâlnit atâția oameni buni în orașul nostru, cunoscuți acum, prima dată... Eu plâng de jumătate de an când văd câtă bunătate există în oameni, eu n-am văzut atâta adunată la oameni noi și la oameni vechi, la felul cum mă ajută în continuare, le e drag”, a povestit Patricia.
„Tatăl meu era student în anul II la Medicină când li s-au ars cărțile în limba română”
Patricia a privit din primul moment la refugiați, pe undeva, și ca la frații de suferință. Se înțeleg în limba rusă, pentru că și moldovenii și ucrainenii au fost obligați să o învețe.
„Noi eram 15 republici sovietice patronate de ruși și rușii au impus pe toate teritoriile acestea limba de stat și limba de comunicare să fie limba limba rusă. Astfel, toate instituțiile, toate actele, toate magazinele, cinematograf, bibliotecă, mijloace de transport, tot-tot trebuia să fie în rusă. Automat toată lumea a învățat limba de stat și limba de comunicare. A fost un fel de invazie a rușilor, tacită, fără arme, dar tot invazie s-a numit. Noi toți știm limba rusă de acolo, fostele republici sovietice socialiste. Ne-au obligat. Tatăl meu era student în facultate când li s-au ars cărțile, în anul II, erau în română. Și a terminat facultatea scriind doar pe foi, în rusă, n-au apucat să aducă și cărți în rusă, de Medicină, și a trebuit să li se dicteze în rusă. Și au adus director din Rusia la toate întreprinderile, directorul spitalului era rus și toate ședințele trebuia să se țină în rusă, și proces-verbal, tot, și toată lumea să vorbească în rusă”, a explicat medicul.
Patricia a venit la 14 ani în România, hotărând să studieze aici, ulterior s-a căsătorit în România, stabilindu-se la Slatina, și spune că a fost extrem de bine primită, lucru pe care îl simt din plin astăzi și ucrainenii fugiți din calea bombelor sau a înghețului din case.
„Eu în România m-am născut la 14 ani, căldura românilor m-a făcut să iubesc țara asta așa de mult, e țara mea. Eu sunt cetățean român, pentru că bunicii mei sunt români din Basarabia, în actele lor era scris român pentru că au făcut parte din România Mare, și, astfel, eu prin actele lor doveditoare am putut să-mi redobândesc cetățenia, pentru că practic noi am pierdut-o temporar cu rușii peste noi. Dar în acte și în adevăr toți suntem români”, a adăugat Patricia.
„Sunt surprinși de ce li se întâmplă și povestesc celor rămași acasă”
Dincolo de nevoile materiale, pe care refugiații din Ucraina le resimt, dar care pot fi acoperite cu sprijinul prietenilor pe care și i-au făcut aici și al organizațiilor non-guvernamentale, mamele care nu știu clar cum va arăta ziua de mâine au nevoie de susținere sufletească, spune Patricia.
Din acest motiv s-a încercat să fie cooptate în activități de tot felul, copiii să se întâlnească, atât între ei, cât și cu copiii români (la Crucea Roșie Olt există un grup de voluntari copii care nu lipsește aproape niciodată de la activitățile desfășurate cu copiii din Ucraina).
De aproape două luni se desfășoară pentru copiii și mamele din Ucraina și cursuri de limba română, organizate fără programă, fără ca cineva să mai fi făcut asta înainte. Profesorii, voluntari ai Crucii Roșii Olt, nu știu nici limba ucraineană și nici limba rusă, iar ucrainenii, cei mai mulți, nu știu la rândul lor o limbă de circulație internațională, așa că au parcurs împreună un drum neîncercat până acum.
Patricia a creat puntea între profesori și elevi, făcând paralele, căutând în istoria comună, explicând pe înțelesul ucrainenilor anumite cuvinte sau expresii. Cursurile de limba română de aici nu seamănă cu nimic altceva, nevoile sunt sesizate în timpul discuțiilor, se repetă expresiile cel mai des întâlnite etc. Acum vorbesc despre colinde, despre tradiții, au împodobit împreună bradul, schimbă rețete de bucate tradiționale.
„Nimeni nu am avut expertiză pe așa ceva, e o situație unică. Și la școală, când i-am înscris, toată lumea era curioasă. Facem, vedem, pe pași mici, adaptăm. E ca un experiment, învățăm toți pe parcurs. Chiar dacă lumea nu a fost pregătită. Noi nu am avut cursuri de cum să ne comportăm cu străinii, sau cum să-i învățăm limba, dar din dorință și din căldură și dragoste sufletească imediat ne adaptăm. Ele ne întreabă ceva, noi le spunem. Doamnele noastre profesor se adaptează imediat. Eu, din mâncărurile lor, le fac paralele. Ei folosesc foarte mult Google translate pe telefon, dar vor foarte tare să vorbească, să zică „Bună Ziua!”, să mulțumească. Simt nevoia să-și arate emoțiile. Ei nu au știut mare lucru despre România. Nici nu aveau cum, fiind o țară închisă, nu călătoreau foarte mult. Cum nici noi nu știam mare lucru despre Ucraina. Ei sunt atât de șocați și surprinși de ce li se întâmplă, și povestesc celor rămași acasă, sau care sunt în alte țări, ce li se întâmplă lor aici atât de bun și cum sunt românii, au spus că nu și-au imaginat. Ei spun - „Este peste puterile noastre, este de necrezut, este mai mult decât ne-am putea imagina că pot niște oameni ajuta„”, a mai spus medicul.
Ororile pe care mamele le ascund cu demnitate
Poveștile mamelor venite din Ucraina sunt, unele, greu de redat în cuvinte. Cele mai multe au plecat din subsoluri. Unele au ajuns la Slatina după ce au încercat să se adapteze în alte locuri, în alte țări chiar. Patricia Bădoi spune că voluntarilor români le este relativ ușor să ajute material, dar se simt legați de mâini și de picioare când le văd pe mame cu sufletul frânt, neștiind ce decizii să ia, cum să facă mai bine, cum să-și orienteze copiii, le văd că sunt în cumpănă dacă să rămână în orașul liniștit în care copiii deja merg singuri la cumpărături și la școală, sau să plece într-un oraș mai mare, gândind că pentru cei mici ar fi mai multe oportunități. Mamele dau rareori garda jos și atunci e semn că s-a umplut paharul.
„Aliona cu trei copii a venit din subsol. E venită încă din martie, în mai a ajuns la mine. Inclusiv prin Bulgaria a fost cu copiii după ea, crezând că fiind limbă slavă o să-i fie mai ușor. Acolo n-a avut condiții pentru copii și a trebuit să caute, a auzit de la alți ucraineni din România că aici sunt ajutați și așa a și fost. A cerut ajutor să vină în România și se simte foarte bine. Orașul este sigur, copii merg singuri să cumpere pâine, merg la școală, se simt în siguranță cu copiii, orașul e cald, liniștit. Dar apar problemele sufletești, unde mare lucru nu pot să ajut. Dar noi încercăm, știm că nu putem suplini familia, limba, tradițiile, vecinii, cumătrii, nașii, vânzătoarea din colțul străzii...”, a dezvăluit medicul în ce situație se află mama pe care o ajută zi de zi. Astfel, Patricia Bădoi este mamă de împrumut pentru cei trei copii, atunci când Aliona nu poate ajunge la o ședință cu părinții, la un eveniment la care copiii au fost invitați, la un curs de la Palatul Copiilor, la medic etc. „Ne împărțim sarcinile”, a completat Patricia.
O altă mamă, Marina, a plecat atunci când, dimineața, ieșind din subsolul în care se adăposteau, a văzut că din toată casa a mai rămas o jumătate de perete.
„Marina nu mai are casă, este din Lugansk, sub ocupația rusă, mai are o jumătate de perete la casă. Marina a plecat când nu mai avea casă. A stat trei săptămâni în subsol și când au ieșit să hrănească câinii, dimineața, și au văzut că nu mai au casă, atunci au plecat. Mai sunt o grămadă de povești la fetele celelalte. Se pare că vin foarte mulți și acum, pentru că îngheață cu copiii în casă. Nu mai fac școală nici online, pentru că nu e curent, apare trei ore și dispare trei zile, vin în continuare din orașe nebombardate, neatacate acum, dar neavând curent, apă, gaze, fac mâncare în ceaun în fața blocului, pe rând, coboară din bloc și fac pe rând, stau la coadă să fiarbă ceva. Încep să vină iar mame cu copii pentru că îngheață efectiv în casă. Chiar dacă nu mai fug neapărat din calea gloanțelor. Acum Putin asta face, lovește în infrastructura necesară, ca să-i îngenuncheze”, a conchis Patricia Bădoi.
Se încarcă comentariile...
