Bătălia pentru un post la catedră s-a dus până în ultima zi de vacanță. Zeci de profesori încă așteaptă o șansă
Zeci de profesori s-au luptat până în ultima zi de vacanță să prindă un post liber la catedră și în anul școlar 2026-2027. Unii au reușit, alții încă figurează pe o listă de așteptare. Ultimii la rând au fost cei care au susținut concurs județean de suplinire.

Concursul de titularizare de la mijlocul verii și repartizarea pe posturile viabile, în urma acestuia, nu reprezintă nici pe departe finalul procesului de încadrare pentru următorul an școlar. În baza de date a fiecărui inspectorat școlar încă sunt sute de profesori care an de an speră până în ultima clipă într-o minune, respectiv în repartizarea pe un post la suplinire, sau măcar pe câteva ore, și în următorul an școlar.
Cu astfel de profesori am stat de vorbă în ultima săptămână de vacanță. Au venit să susțină probele concursului județean, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Olt pentru acele discipline pentru care se găsesc mai greu profesori printre participanții la concursul național de Titularizare.
Inspectoratul Școlar Județean a organizat concurs pentru 23 de discipline deficitare. Pentru 19 dintre acestea s-au înscris să susțină probele cadre calificate (care au absolvit studii superioare în specialitatea disciplinei de concurs), iar pentru alte patru discipline s-au înscris doar candidați necalificați (și aceștia sunt absolvenți de studii superioare, însă cu alte specializări). În total au intrat inițial în cursă 73 de candidați, însă 10 dintre ei nu s-au prezentat.
Șansele lor de a primi un post de suplinitor în anul școlar 2026-2027 sunt ceva mai mari dacă obțin la concursul județean note bune, însă și în aceste condiții rămân ultimii chemați să solicite postul, după candidații cu note peste 7 la concursul național de Titularizare din acest an, urmați de candidații cu note peste 5,00 la concursul național de Titularizare organizat în ultimii cinci ani.
Și candidații de la concursul de suplinire, ca și colegii lor care au susținut Titularizarea, au avut atât probă practică/interviu, cât și probă scrisă. La concursul județean s-au prezentat chiar și candidați care au susținut în acest an Titularizarea, însă nu au obținut notă peste 5,00 astfel încât să nu mai fie nevoie să treacă printr-un nou concurs pentru a ajunge la catedră.
Șansele de a obține un post sunt aproape nule pentru unii dintre candidații care au venit la concursul de suplinire, lucru care s-a confirmat doar două zile mai târziu, în cadrul ultimelor ședințe de repartizare organizate înainte de începerea cursurilor.
„Sunt discipline unde sunt ore și sunt discipline unde nu sunt ore nici pentru cei care au note peste 7,00. Discipline deficitare, unde avem probleme, în sensul că nu mai sunt posturi neocupate, sunt: învățători, educatori, limba română, limbi străine, istorie, geografie. Pe de altă parte, locuri unde mai există ore și unde avem nevoie de candidați care au susținut astăzi (n. red. - marți, 1 septembrie 2026) probele avem la fizică, chimie, matematică, mecanică, textile, transporturi, maiștri instructori, profesori documentariști, domeniile acestea”, a precizat, la foarte scurt timp de la încheierea probei scrise a concursului județean de suplinire, prof. Mariana Gheorghe, inspector-școlar general al IȘJ Olt,
Din calculele oficialilor IȘJ Olt, cel mult 10 candidați care au susținut concursul județean de suplinire aveau șanse, la finalul etapelor de încadrare, să fie repartizați pe un post.
„În învățământ am peste 20 de ani”
Printre candidații care au susținut probele concursului de suplinire am întâlnit un domn care cel mai probabil se apropie de pensie. Viza un post de profesor documentarist, pentru care are calificare în domeniu. „În învățământ am peste 20 de ani, dar profesor documentarist sunt de vreo 6 ani. Am fost pe altă catedră, pe Engleză, am făcut cursuri postuniversitare și în prezent funcționez pe postul de profesor documentarist. Înainte de învățământ am fost cadru militar. Acolo s-au făcut restructurări, s-au desființat unitățile, aveam Facultatea de Litere deja, și am venit profesor de Engleză-Română. Am văzut că se restrâng catedrele și, în perioada pandemiei, am făcut cursurile postuniversitare la Cluj, la Babeș-Bolyai”, a spus candidatul.
Să susțină an de an examen este un stres, a recunoscut profesorul care de-a lungul carierei în învățământ a parcurs toate treptele în carieră, obținând inclusiv gradul didactic I. Însă, „asta este legislația, trebuie să ne conformăm”.
Profesorul a mai dezvăluit că i-a rămas în continuare mai mult la suflet Limba Engleză. Predă Engleza la o școală postliceală privată. „E un hobby pentru mine și acest hobby îl am chiar de când eram elev. Am avut un profesor bun de Engleză. Am fost prima generație, în clasa a V-a, când dumnealui a venit de pe băncile facultății și ne-a învățat, am fost prima generație din Corabia”, a mai spus profesorul.
Cine predă, de fapt, în școlile din România? Adevăruri și mituri despre profesorii titulari și suplinitori„Am făcut naveta și la 72 de km”
Un alt candidat a susținut proba la Fizică. Este în învățământ de un an, a venit din mediul privat. Deși este nevoie de profesori de Fizică, sunt disponibile posturi doar pe perioadă determinată (pentru suplinire).
„Am dat titularizarea în vară, nu am obținut nota pe care mi-o doream, am zis să încerc din nou”, a spus profesorul. În anul școlar 2025-2026 a predat Fizică în mai multe școli, pentru că orele alocate disciplinei sunt puține în programă, iar școlile nu mai au nici acestea clase numeroase. „Anul trecut am făcut naveta și la 72 de km distanță. Am fost în patru școli. Am avut normă întreagă, în două școli am avut câte patru ore, iar în alte două școli câte șase ore. La o școală, de exemplu, era programul după-amiaza, mă întorceam și la 8,00 și ceva seara”, a adăugat profesorul. A precizat că fără mașină personală ar fi imposibil să facă naveta, pentru că orarul nu permite să ajungi cu mijloacele de transport în comun, acolo unde sunt, toate cele patru școli fiind în mediul rural. De la una dintre școli nu și-a recuperat nici până acum banii pentru benzină, pentru că profesorii au fost trimiși pentru decontarea navetei la primărie.
„La unele școli nu s-a decontat deloc transportul, iar la altele am avut întârzieri. Cred că făceam un plin pe săptămână, cam pe acolo ajungeam. În momentul în care ajungeam vineri-seara acasă, la 8,00, pentru că aveam ore după-amiază, mi se aprindea martorul în bord. Plus uzura mașinii, pentru că pentru a scurta drumul am mers și pe drumuri mai puțin în regulă”, a mai dezvăluit profesorul.
Cea mai apropiată școală a fost la 20 de kilometri depărtare, cea mai îndepărtată – la peste 70. Nu este o soluție nici ca mai mulți colegi navetiști să folosească o singură mașină, pentru că nu le permite orarul. Cu toate acestea, profesorul a mai spus că își dorește mult să rămână la catedră, pentru că îi place mai mult decât postul din vânzări. Cum pentru Fizică apar foarte rar posturi titularizabile, iar cursa pentru un post ar fi perpetuă, se gândește să facă reconversie, iar prima opțiune ar fi Matematica.
Ședințe publice în fiecare săptămână
Și profesorii care au susținut concursul județean de suplinire, ultimul organizat în sistem înainte de începerea cursurilor din anul școlar 2026-2027, dar și colegii lor care au susținut Titularizarea, fie în acest an, fie în anii trecuți, s-au prezentat la ultimele ședințe de repartizare a posturilor/orelor vacante, organizate în 3 și 4 septembrie, adică ultimele zile de vacanță.
Sute de angajări în creșele construite prin PNRR. Ce posturi sunt scoase la concurs
Din mulțimea de candidați, puțini au plecat fericiți spre casă, în buzunar cu o decizie care le permite să rămână la catedră. Mulți și-au pus în plan să urmărească și în zilele/săptămânile următoare site-ul Inspectoratului Școlar Județean Olt, pentru că săptămânal, în fiecare joi după-amiază, se vor afișa posturile/orele încă libere, care urmează să fie repartizate în zilele de vineri, în ședință publică organizată de IȘJ în sistem hibrid.
De acum, orele sau posturile rămân libere cel mai frecvent ca urmare a renunțării celor care le-au acceptat inițial. Ulterior, profesorii au abandonat postul fie pentru că este în școli aflate mult prea departe de domiciliu (adesea, pentru a forma o catedră, se alocă ore vacante în mai multe unități școlare), fie pentru că nu reușesc să facă naveta, fie din alte motive,




















































