Copilul sclav cu cataractă ajuns „Leul Egiptului”. Liderul musulman care i-a învins pe cruciați și a schimbat istoria Orientului
Un copil sclav din neamul cumanilor, cu o cataractă oculară, pe care nimeni nu și-l dorea, a devenit unul dintre cei mai importanți lideri islamici și, totodată, un coșmar al creștinilor din Orient. I-a alungat pe cruciați și a reușit să creeze o superputere musulmană.

Aparențele înșală, iar istoria a dovedit din plin că acest concept filosofic și psihologic este cât se poate de adevărat. De multe ori, oameni subestimați, subapreciați în copilărie sau adolescență au dovedit calități impresionante ulterior sau pur și simplu au schimbat lumea și cursul istoriei. Unul dintre cele mai bune exemple a fost un copil afectat de cataractă oculară, târât în sclavie și refuzat de aproape toată lumea. Purta numele de Baibars și a reușit doar prin muncă, curaj și o inteligență deosebită să ajungă unul dintre cei mai importanți lideri musulmani din istorie. De-a lungul vieții și-a îngenuncheat toți adversarii, a creat o superputere în Africa de Nord și s-a transformat într-un coșmar al războinicilor creștini, alungându-i pe cruciați din Orient.
Un copil de cuman, cu „ochiul rău”, refuzat în piața de sclavi
Povestea lui Baibars începe cum nu se poate mai tragic. Se spune că se trăgea din neam de cumani, iar numele său ar fi însemnat în limbile turcice „stăpânul panterei” sau „marea panteră”. La maturitate a avut un aspect fizic deosebit, aparte, fiind descris ca un bărbat extrem de frumos, înalt, cu umeri lați, puternic, dar și cu o combinație de ten măsliniu și ochi albaștri, profunzi, încadrați de un păr lung și negru. Avea însă un singur defect. Mai precis, o cataractă la unul dintre ochi.
Nu se precizează la care dintre aceștia, dar este consemnat faptul că avea opacitate la unul dintre aceștia. În orice caz, Baibars a avut o copilărie de coșmar. S-a născut probabil în jurul anului 1233 în triburile kipceak (cumani) din stepele nord-pontice. Conform lui Badr al-Din Baysari, Baibars făcea parte din tribul Barli, o comunitate atacată de mongoli în drumul lor către Europa. Așa că familia lui Baibars, împreună cu tot tribul, au fugit din calea hoardelor și s-au stabilit inițial în Crimeea, și apoi în Bulgaria de astăzi. În jurul anului 1242, hoardele au invadat și Bulgaria, iar Baibars a fost luat prizonier.
Nu înainte de a-și vedea familia masacrată. Ulterior, copilul, în vârstă de aproximativ 10 ani, a fost vândut ca sclav în Sultanatul de Rum, la Sivas. A fost refuzat de toți cumpărătorii fiindcă avea un „ochi rău”, adică un defect din naștere, considerat un semn demonic. În plus, părea un copil mic și plăpând, care nu ar fi făcut față treburilor gospodărești. Așa că Baibars a fost îmbarcat într-o altă caravană de sclavi care lua drumul Damascului, în Siria. Acolo a avut parte de același tratament, oamenii fiind convinși că în spatele acelui ochi „tulbure” se ascunde ceva rău.
În cele din urmă a fost cumpărat de milă de ʿAlāʾ al-Dīn Īdīkīn al-Bunduqārī, un egiptean de rang înalt, care l-a dus la Cairo, pe atunci capitala Sultanatului Ayyubid din Egipt. În 1247, al-Bunduqārī a fost arestat, iar sultanul Egiptului, As-Salih Ayyub, i-a confiscat sclavii, printre care se afla și Baibars. Acesta din urmă, în vârstă de aproape 17 ani, a fost trimis la barăcile mamelucilor pentru a învăța meseria armelor.
Un războinic de elită al lumii islamice
Mamelucii erau soldați-sclavi proveniți din diverse etnii (cum ar fi turci, cerchezi, cumani sau tătari), care au devenit o puternică elită militară. Mamelucii erau propriu-zis cavaleriști de elită ai lumii islamice. Aceștia erau bine echipați și înzăuați, capabili să lupte aproape cu orice fel de armă, atât din goana calului, cât și pedestru. Călăreții mameluci combinau mobilitatea cavaleriei ușoare, fiind capabili să tragă cu arcul din toate pozițiile și din viteza armăsarului, cu forța de șoc a cavaleriei grele. În plus, erau antrenați în mod spartan într-un sistem de arte marțiale și un cod al cavalerismului numit Furūsiyya.
Tocmai datorită acestor calități, mamelucii au rămas una dintre cele mai importante și combative forțe musulmane ale Evului Mediu, războinicii de nebiruit ai Islamului. Baibars s-a antrenat în acest sistem al artelor marțiale specifice cavalerilor mameluci ca nimeni altul. În scurt timp, a devenit unul dintre cei mai buni cavaleriști de elită ai Sultanatului din Egipt. Ca majoritatea războinicilor mameluci, Baibars era un maestru al tragerii cu arcul de pe cal. Manualele vremii arată că un astfel de cavalerist mameluc putea lovi o țintă mică de la 70 de metri, trăgând 6-8 săgeți pe minut în timp ce calul galopa.

După ce epuiza săgețile, Baibars scotea scimitarul sau sabia mamelucă, făcută din oțeluri de Damasc, ce avea o lamă curbată pentru lovituri de tăiere extrem de devastatoare din șaua calului. Baibars era capabil să-și decapiteze inamicul dintr-o singură lovitură, în goana calului. Pe lângă scimitar, un cavalerist mameluc avea și o lance de cavalerie, lungă și rigidă, folosită pentru a șarja direct către liniile inamice.
Spre deosebire de cavalerii occidentali, mamelucii mânuiau adesea lancea cu ambele mâini. Ca arme secundare, războinicul mameluc purta mereu un buzdugan și un topor de luptă, legate de șa. De la brâu nu lipsea khanjarul, un pumnal lung, pentru lupta corp la corp. Fiind trupe de elită, cavaleriștii mameluci din garda sultanului, printre care și Baibars, purtau armuri lamelare sau cămăși de zale ranforsate cu plăci de oțel, numite khazaghand. Deasupra echipamentului de protecție, mamelucii purtau robe din material textil, foarte colorate. Capul era protejat de coifuri conice din oțel, dotate cu apărători de zale pentru gât și obraji.

Tot pentru protecție aveau scuturi metalice mici și rotunde, care nu le blocau vizibilitatea și puteau fi folosite activ în timp ce manevrau arcul sau sabia. Datorită curajului său legendar, dar și a priceperii deosebite în mânuirea armelor, Baibars a urcat rapid toate treptele ierarhiei militare. De altfel, din 1250, mamelucii au pus mâna pe putere în Egipt și au deschis drumul dinastiei mameluce care va rezista până în 1517, când sultanatul va fi cucerit de otomani. Baibars s-a remarcat mai ales în anul 1250, în timpul celei de-a Șaptea Cruciade. Regele Franței, Ludovic al IX-lea, un catolic fervent, a debarcat în Africa de Nord și a cucerit portul Damietta în 1249. Ulterior, mamelucii i-au înfruntat pe francezi în bătălia de la Al-Mansura. În această bătălie, Baibars, devenit comandant al trupelor mameluce, a folosit o strategie ingenioasă, ordonând deschiderea unei porți pentru a-i lăsa pe cavalerii cruciați să intre în oraș.
Care au fost adevăratele motive ale cruciadelor. De ce s-au luptat „cavalerii crucii“ cu musulmanii
Cruciații s-au grăbit să pătrundă în oraș, despre care credeau că era părăsit, doar pentru a descoperi că erau prinși în capcană. Au fost atacați din toate direcțiile de forțele egiptene și de locuitorii orașului și au suferit pierderi grele. Robert de Artois, care se refugiase într-o casă, și William Longespée cel Tânăr, doi mari feudali francezi, au fost uciși. Totodată, mamelucii i-au masacrat pe cavalerii templieri care-l însoțeau pe regele Ludovic. În cea de-a doua bătălie, de la Fariskur, Baibars a reușit să-i bată din nou pe francezi și chiar l-a capturat pe regele Ludovic al IX-lea. În cele din urmă, regele Franței s-a răscumpărat cu o sumă uriașă de bani și s-a întors acasă.
O altă faptă extraordinară de arme a lui Baibars a fost înfrângerea administrată oștirilor mongole în bătălia de la Ain Jalut, pe 3 septembrie 1260. Practic, Baibars și mamelucii săi au demonstrat că armatele mongole puteau fi învinse. În plus, această bătălie a oprit, pentru prima dată, expansiunea și înaintarea armatelor mongole. Cavaleria mamelucă a demonstrat că era o elită militară a lumii islamice, capabilă să învingă atât puternicele trupe înzăuate ale cruciaților europeni, cât și pe cele ale mongolilor. Totodată, Baibars a demonstrat, la rândul său, că devenise unul dintre cei mai puternici și de temut lideri militari din Orient.
„Leul Egiptului”, unul dintre cei mai puternici lideri islamici
Profitând de notorietatea de care dispunea, dar și de suportul militar al trupelor sale, Baibars a început să se implice în politică. Prima dată a participat la o conspirație în urma căreia sultanul Turanshah a fost asasinat. Sau mai precis, după victoria împotriva cruciaților în bătălia de la Fariskur, Baibars și un grup de soldați mameluci l-au ucis pe sultanul Egiptului.
Lovitura de palat însă nu a reușit pe deplin, așa că Baibars a plecat ca fugar prin Siria. Ulterior, când sultanul Qutuz a reușit să ia tronul, Baibars s-a întors și i-a comandat armatele împotriva mongolilor. După victoria de la Ain Jalut, Baibars a devenit cel mai popular personaj din Egipt. A profitat de acest lucru, l-a ucis pe sultanul Qutuz și i-a luat locul. Se spune că Baibars a luat această decizie fiindcă Qutuz, după victorie, nu i-a dat recompensa promisă, adică orașul Alep. Baibars nu avea scrupule când venea vorba de putere. A reușit să înfrângă toate rebeliunile și toate facțiunile din Egiptul islamic care i-ar fi amenințat liniștea domniei.
Ulterior, s-a aruncat asupra statelor cruciate din Orientul Apropiat, și asta în condițiile în care erau o amenințare permanentă, o poartă de intrare a armatelor creștine în ținuturile dominate de Islam. În plus, creștinii au făcut alianțe cu mongolii împotriva Sultanatului din Egipt. În aceste condiții, Baibars a asediat Acrea în 1263, fără succes însă. A jefuit apoi Nazaretul și Arsuf. Cu această ocazie, Baibars a ras de pe fața pământului castelul cavalerilor ospitalieri din Arsuf.

În calitate de sultan, Baibars a purtat de-a lungul întregii sale vieți o luptă împotriva regatelor cruciate din Siria, în parte deoarece creștinii îi sprijiniseră pe mongoli. A început cu Principatul Antiohiei, care devenise un stat vasal al mongolilor și participase la atacuri împotriva unor obiective musulmane din Damasc și Siria. A atacat apoi Atlit și Haifa, cucerind ambele orașe după ce a distrus rezistența cruciaților.
În același an, Baibars a asediat fortăreața Safed, aflată în mâinile cavalerilor templieri. Aceasta fusese cucerită de Saladin în 1188, dar fusese restituită Regatului Ierusalimului în 1240. Baibars le-a promis cavalerilor trecere liberă până în orașul creștin Acra dacă își predau fortăreața. Depășiți numeric, cavalerii au acceptat. După cucerirea Safedului, Baibars nu a demolat fortăreața, ci, dimpotrivă, a fortificat-o și a reparat-o, deoarece avea o poziție strategică și era bine construită. În 1266, Baibars a invadat Cilicia, iar în 1268 a cucerit Antiohia. În același an, Baibars a asediat Jaffa, Askelon și Caesarea.

În cetățile cruciate pe care le-a cucerit, Baibars a ordonat atrocități fără seamăn. A pus inclusiv ca preoții să fie decapsitați în biserică, iar populația masacrată. După ce a reușit să-i mai învingă pe mongoli încă o dată, a făcut pace cu hanii. Numai pentru a continua să-i alunge pe creștini din Orient. A reușit, de exemplu, să cucerească Tripoli și să-i alunge pe ospitalieri din Țara Sfântă. Ba chiar a pus stăpânire inclusiv pe faimosul Krak des Chevaliers, o uriașă fortăreață a Ordinului Ospitalierilor situată în vestul Siriei, pe un deal stâncos de aproximativ 650 de metri înălțime. Castelul domina din punct de vedere strategic drumul dintre orașele Homs și Tripoli.
În urma acestor victorii importante, dar și a influenței pe care o căpătase, Baibars a ajuns să fie cunoscut drept „Leul Egiptului”. A murit în Damasc, pe 30 iunie 1277. Mulți spun că a fost otrăvit cu un pahar de cumâs, o băutură tradițională din lapte de iapă fermentat, originară din stepele Asiei Centrale.



















































