Mărturii sfâșietoare din iadul drogurilor: „Mă sufocam, credeam că dacă-mi dau pantalonii jos o să am aer” FOTO

0
Publicat:

Fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor a luat o amploare deosebită, iar încercarea dependenților de a scăpa de acest viciu, dar și a familiei sau autorităților care ar trebui să le vină în ajutor este o continuă luptă cu morile de vânt.

Consumator de droguri Foto YouTube
Tânăr consumator de droguri Foto YouTube

O inedită campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, lansată la Sibiu, la care au luat parte specialiști din toate structurile implicate, dar și părinți și foști consumatori, a scos la iveală amploarea fenomenului.

Oficialitățile prezente au vorbit despre consum și trafic, despre lupta cu morile de vânt în contextul unei legislații deficitare, a lipsei de personal și de pregătire, despre pericole, tipologii și comportamente, drepturi și obligații, resurse pentru părinți etc.. Au fost împărtășite și experiențe chiar de către cei care s-au confruntat direct cu problema consumului de droguri.

„Copilul meu este dependent. Am încercat totul, timp de un an”

Printre participanți (vezi galeria foto), s-a aflat și mama unei adolescente care a început să consume amfetamină în urmă cu un an. Mărturia acesteia este cutremurătoare: „Copilul meu este dependent. Acum este cu tatăl ei, închisă în casă, de frică să nu iasă și să ia droguri. Ultima dată a fost internată la spital, legată de pat și sedată, ca să reziste. Sunt la capătul puterilor. Am încercat totul timp de un an de zile. Nu o mai pot opri efectiv, nu mai este conștientă de ce face. Rupe tot în casă, se distruge...”.

Cum ajungi dependent de droguri

Teo și Silviu, doi tineri care au reușit să câștige lupta cu dependența drogurilor, au povestit experiențele trăite pe vremea când erau consumatori.

„Prima experiență cu drogurile am avut-o undeva prin clasa a VI-a sau a VII-a. Eram într-un cerc de băieți mult mai mari decât mine. Ulterior, aveam să aflu că erau consumatori regulat. Totul a pornit de la joint, pe care l-am împărțit. După 15 – 20 de minute, ei râdeau din orice, cu lacrimi, în timp ce eu mă simțeam super lucid și nu înțelegeam motivul distracției lor”, și-a amintit Teo, fost consumator de marijuana.

Mai apoi, în clasa a IX-a, în timp ce fuma împreună cu prietenul său, așteptând tramvaiul spre casă, un necunoscut le-a oferit în schimbul tutunului un joint: „Era clar în mintea mea că nu-i ok ce facem”.

„Tot corpul îmi era paralizat”

A ajuns în spital, în urma unei supradoze cu etnobotanice, după cum avea să afle mai târziu.: După 10 - 15 pași, am simțit că mi se taie genunchii la propriu. M-am trezit pe mijlocul trecerii de pietoni, într-un oraș foarte aglomerat. Prietenul meu m-a tras de haină înapoi. Nu știu cum am ajuns înapoi, deja îmi pierdusem conștiența. Tot capul îmi înghețase. Pe trotuar m-am prăbușit. Corpul îmi era paralizat. Prietenul meu era la fel, pe jos, lumea se bulucea în jurul nostru. Am început să vomit foarte mult. Senzația lipsei de aer mă sufoca într-atât încât am simțit nevoia să-mi deschid cureaua, credeam că o să primesc aer dacă o să-mi dau pantalonii jos”.

„Nu înțelegeam de ce oamenii nu mă ajută”

Deși conștientiza ce se întâmplă, corpul nu mai asculta nicio comandă a creierului:„Deveneam irascibil că nu înțelegeam de ce oamenii nu mă ajută, că mă înecam cu voma, dar nu eram în stare nici să vorbesc”.

A stat în comă zile în șir, la Urgențe, conectat la aparate. L-au marcat spusele unui asistent care credea că unul dintre băieți nu va supraviețui: „Am înțeles că prietenul meu a murit. Mă simțeam vinovat. Slavă Domnului că nu s-a ajuns până acolo”.

Deși era într-o stare de conștiență alterată, a păstrat extrem de multe detalii despre experiența trăită. Contrar așteptărilor, părinții s-au purtat mai apoi cu multă înțelegere și iubire: „Nu puteam mânca la masă cu ei, de rușine”

„Ideea era să trăiești cât mai intens, nu mai conta că mori”

Silviu a consumat timp de nouă ani mai multe tipuri de droguri. Dacă la Teo a fost vorba despre experiment și anturaj, la Silviu totul a plecat de la o frustrare de natură personală cauzată de schimbarea mediului școlar, confruntarea cu părinții și necesitatea validării sale. S-a trezit la realitate când s-a aflat la un pas de moarte. Avea 23 de ani, când a avut un accident rutier grav, în urma unor petreceri unde consumase alcool și droguri. A cerut mașina unui amic, deși nu avea permis, pentru că nu reușise să treacă de examenul practic.

„Era 05:00 dimineața. Aveam 100 km/oră. Eram șase în mașină. Am pierdut controlul mașinii, am ieșit de pe carosabil. Am avut dublă fractură de femur, volanul mi-a secționat femurul, lovitură de craniu..., o fată a avut fracturi costale și a plecat de la locul accidentului, iar ulterior a spus că a picat pe gresie, în baie... Încercam să nu ne creăm probleme unii altora”, a povestit Silviu.

S-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, dar într-un fel acesta a fost evenimentul care l-a trezit din bula în care se afla.

„În farmacii se găsesc multe droguri pentru cine știe rețetarul”

Silviu a mărturisit că a început să consume droguri de la 15 ani: „Pe măsură ce creșteam, muzica și anturajul mi-au influențat modul în care am privit viața și lumea. Anturajul a devenit o a doua familie, în dorința de a găsi respect, acceptare, înțelegere, valorizare... Părinții erau prea ocupați cu serviciul și alte treburi... Timpul petrecut împreună n-a prea existat”.

În lipsa atenției din partea familiei, a găsit refugiu în droguri și anturaj. „Ideea era să trăiești totul cât mai intens. Nu mai conta dacă mureai, îți alegeai și modul... Anturajul m-a învățat să mă distrez, să mă droghez, să fac sex... Am consumat de toate, inclusiv farmaceutice. În farmacii se găsesc foarte multe droguri pentru cine știe rețetarul”, mai sună una dintre nenumăratele mărturii cutremurătoare ale lui Silviu, despre viața în iadul drogurilor.

A trecut de la viața de cartier, la cea de centru unde a început să se bucure de oferte mai tentante și mai picante. A visat la un loc în care să existe și femei, și băutură și droguri, așa că la 17 / 18 ani a început să lucreze ca barman.  

„Traficul de droguri este uriaș în România”

Autoritățile recunosc că atât consumul, cât și traficul de droguri în România au cunoscut o creștere fulminantă în ultimii ani. Doar în cursul anului trecut, în Sibiu, au fost capturate peste 37 de kilograme de droguri. „Vorbim despre o creștere fulminantă a fenomenului, îndeosebi după pandemia de Coronavirus. La acest moment, dosarele de trafic și consum de droguri ne ocupă cam 65 – 70% din cazuistica totală pe criminalitate organizată. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, îndeosebi pe linia noilor substanțe psihoactive și din cauza legislației deficitare”, a menționat comisarul Mihai Ion, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IPJ Sibiu.

Fostul judecător Cristi Dănileț spune că în România traficul de droguri e uriaș: „Țara noastră este așezată pe hartă încât avem tot culoarul sud – nord și est – vest. Toate drogurile trec prin țara noastră”.

14 ani - vârsta de debut în consumul de droguri

Autoritățile atrag atenția că vârsta de debut pentru consumul de droguri este tot mai mică, pornește de la 14 ani, dar există și cazuri izolate de la 12 ani. Peste 70% dintre cei care încep să consume narcotice sunt băieți care devin mai rapid tineri dependenți de droguri. Drogurile sunt consumate în toate mediile sociale, în funcție de starea financiară.

„Evoluția fulminantă este favorizată și de globalizare, libera circulație sau accesul facil la resurse informaționale. Vorbim de un consum generalizat în școli, licee, în vacanțe, pe timpul nopții, inclusiv în zonele în care nu sunt foarte multe familii cu bani”, a explicat psihologul clinician Mihai Copăceanu.

„Pot spune că se consumă în aproape toate cluburile din județul Sibiu, la petreceri private organizate în cabane izolate, locuințe, festivaluri în aer liber, în apropierea parcurilor, locurilor de petrecere a timpului liber”, a completat șeful CCO Sibiu, Mihai Ion, menționând că situația este aceeași la nivelul întregii țări.

Prețurile drogurilor, în Sibiu

Tot șeful de la Crimă Organizată Sibiu a menționat și tipurile de droguri întâlnite, mai ales la Sibiu, dar și prețurile practicate pentru vânzarea lor, în această zonă a țării. Spre exemplu, canabisul se comercializează cu 50 - 60 de lei gramul, etnobotanicele încep de la 20 de lei (cele care se fumează) și ajung la 150 de lei/gram (cele care se inhalează), MDMA -100 de lei, timbrele LSD - aproximativ 200 de lei, ecstasy între 50 și 150 de lei/comprimat, iar cocaina 70 - 100 euro/gram, în funcție de puritate.

Cocaina, amfetaminele, ocazional și așa numitele party-drugs, ecstasy au fost identificate în cluburile, la petrecerile sau la concertele de muzică electronică din Sibiu, dar cel mai consumate sunt substanțele psiho-active - etnobotanicele, canabisul și hașișul.

Părinții sunt sfătuiți să fie mai atenți la modificări de comportament ale copiilor, precum: schimbările bruște de atitudine, agresivitatea neobișnuită, trecerile de la veselie la tristețe și invers, pierderea apetitului alimentar, pierderea interesului pentru școală, pentru prieteni, pasiuni, stările de somnolență, ochii iritați, tusea nejustificată.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite