Analiză Cum este manipulat Occidentul: Trei minciuni rusești și un adevăr urât
0Kremlinul nu mai poartă doar un război în Ucraina, ci și unul pentru mintea și răbdarea Occidentului. Sub masca negocierilor, Moscova reușește încă să impună agenda, încercând să convingă lumea că pacea ar fi posibilă doar cu prețul unor concesii teritoriale sau politice.

În realitate, nimic nu este „rezonabil” în cererile Rusiei. Și cu atât mai puțin echitabil.
De mai bine de un deceniu, Kremlinul își spune povestea în capitole succesive — trei ficțiuni și un adevăr. Fiecare episod e o treaptă spre același scop: reconstituirea unei sfere de influență imperiale și subminarea ordinii de securitate occidentale, scrie, în Kyiv Post, analistul Hans Petter Midttun, membru nerezident la Centrul pentru Strategii de Apărare, membru al consiliului de administrație al Institutului Ucrainean pentru Securitate și Dreptul Mării, fost atașat militar al Norvegiei în Ucraina și ofițer în rezervă al Forțelor Armate Norvegiene.
Prima ficțiune: „voința poporului”
Totul a început cu Crimeea, „omuleții verzi” și referendumurile ilegale din Donbas. În 2014, Vladimir Putin pretindea că Rusia acționează pentru a apăra etnicii ruși de un așa-zis „genocid” comis de regimul de la Kiev. Aceeași minciună a fost reluată în 2022, când invazia pe scară largă a fost prezentată drept o „operațiune de denazificare”.
De atunci, războiul s-a concentrat în regiunile Luhansk, Donețk, Zaporijjea și Herson, zone pe care Moscova le numește „negotiate” – cu condiția ca Ucraina să se retragă. Kievul a refuzat, știind că în spatele acestor cereri nu se află o graniță finală, ci o poftă fără margini.
A doua ficțiune: „pământurile istorice rusești”
Sub denumirea de „Novorossia”, Kremlinul justifică de ani buni expansiunea în sudul și estul Ucrainei. Termenul, preluat din secolul XIX, este o ficțiune geopolitică, dar una cu greutate simbolică în discursul rus.
După eșecul de la Kiev, Moscova a amplificat această narațiune: „dreptul istoric” asupra regiunilor Harkov, Odesa, Dnipropetrovsk, Zaporijjea. Ministrul de externe Serghei Lavrov a spus recent că Ucraina „poate exista doar dacă lasă oamenii să plece” – adică să fie anexată acolo unde Rusia consideră că are „rădăcini culturale”.
Dincolo de retorică, ideea e limpede: Rusia nu vrea doar Crimeea sau Donbasul, ci o Ucraină redusă la un rest fragil, subordonat Moscovei.
A treia ficțiune: „un singur popor”
Pentru Putin, Ucraina nici nu există. Într-un eseu publicat în 2021, el a afirmat că rușii și ucrainenii sunt „un singur popor”, iar Ucraina ar fi o invenție artificială.
Această teză etno-imperială justifică cererile tot mai radicale: neutralizarea Ucrainei, interzicerea aderării la NATO, reducerea armatei la 85.000 de militari, „denazificarea” – adică schimbarea regimului de la Kiev.
Fostul președinte Dmitri Medvedev merge și mai departe: „Ucraina este Rusia.” În viziunea Kremlinului, granițele Ucrainei nu mai sunt decât o paranteză temporară între două epoci ale imperiului rus.
Adevărul: „Lumea Rusă” și visul refacerii imperiului
Ceea ce Moscova numește „Russki Mir” – Lumea Rusă – nu are granițe fixe. Ea se întinde oriunde „a călcat piciorul unui soldat rus”, după cum a spus însuși Putin.
Această ideologie justifică nu doar invazia Ucrainei, ci și revendicările tot mai deschise asupra fostelor state sovietice și chiar asupra țărilor din Europa Centrală și de Est.
Prin ultimatumul din decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să se retragă la granițele din 1997, ceea ce ar însemna abandonarea întregului flanc estic – de la Polonia și România până la statele baltice.
Obiectivul final nu este Ucraina, ci recrearea unei zone de influență rusești în Europa. Controlul Ucrainei ar aduce Moscovei resurse uriașe, industrie militară, teren agricol, dar și o poziție strategică la mai puțin de 900 de kilometri de Berlin, Paris și Londra.
În termeni simpli: Ucraina este doar poarta de intrare în Europa.
De ce tace Occidentul
În timp ce Rusia rescrie hărți și doctrine, Occidentul rămâne prins în propriile iluzii. Termeni precum „războiul din Ucraina” sau „invazia rusă a Ucrainei” limitează conflictul la o zonă geografică, ignorând faptul că Moscova duce un război hibrid împotriva întregului Occident – economic, informațional și politic.
„Planurile de pace” propuse de administrația Trump sau de diverși mediatori neutri nu fac decât să perpetueze prima ficțiune rusă – cea despre Donbas și Crimeea. În realitate, Rusia cere mult mai mult: demontarea arhitecturii de securitate euro-atlantice.
NATO, deși conștientă de pericol, evită termenul „război hibrid” în documentele oficiale, tocmai pentru a nu fi obligată să invoce Articolul 5.
Europa știe, dar ezită
În spatele discursurilor prudente, Europa se pregătește. Țările membre reiau producția militară, investesc în apărare antiaeriană și drone, creează programe comune de securitate.
Planul „Defence Readiness 2030” urmărește ca Uniunea Europeană să fie complet pregătită pentru un posibil conflict cu Rusia până la finalul deceniului.
Dar adevărul e mai incomod: după ani de subfinanțare, Europa își reconstruiește apărarea nu din încredere, ci din frică. Fără integrarea Ucrainei în sistemul de securitate occidental, continentul nu-și poate garanta propria supraviețuire.
În același timp, Statele Unite, preocupate de rivalitatea cu China și de propriile tensiuni interne, trimit semnale contradictorii. Sprijinul incert pentru Kiev și presiunea economică asupra Europei slăbesc unitatea transatlantică exact când Rusia se întărește.
Ultima șansă pentru luciditate
Occidentul se află într-un moment de cumpănă. Poate continua să creadă în poveștile Rusiei — despre referendumuri, pământuri istorice și „popoare frățești” — sau poate recunoaște realitatea: Kremlinul nu vrea pace, ci revenirea la imperiu.
Adevărata întrebare nu mai este „unde se oprește Rusia?”, ci cât timp mai are Europa să se pregătească.
Sau, parafrazându-l pe Churchill: „Vom lupta în Ucraina, pe mări și oceane, în aer și pe pământ. Vom apăra Europa, cu orice preț. Nu ne vom preda niciodată.”
Pentru că, de data aceasta, în joc nu este doar viitorul Ucrainei. Este însăși libertatea continentului.























































