Comunitatea „Vă vedem din Sibiu” iese în stradă după decizia controversată a CCR: „O nouă Ordonanță 13”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul civic „Vă vedem din Sibiu” anunță că va protesta din nou în Piața Mare, nemulțumit de hotărârea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere și eliminarea obligației de a declara bunurile soțului sau soției. 

Comunitatea „Vă vedem din Sibiu” anunță că va protesta din nou în Piața Mare FOTO: Arhivă
Comunitatea „Vă vedem din Sibiu” anunță că va protesta din nou în Piața Mare FOTO: Arhivă

Comunitatea „Vă vedem din Sibiu”, cunoscută pentru protestul mut de 669 de zile organizat după adoptarea Ordonanței 13, revine în stradă. Membrii grupului protestează față de recenta decizie a Curții Constituționale a României (CCR), considerată un pas înapoi în lupta pentru transparență.

„O nouă ordonanță 13 dată de CCR. Ieşim cu toţii în Piaţa Mare Sibiu”, au transmis, joi, pe pagina oficială de Facebook, reprezentanţii comunității.

Cine sunt protestatarii

„Vă vedem din Sibiu” este o mișcare civică formată din oameni din diverse domenii, care au organizat un protest tăcut, zilnic, timp de aproape doi ani. Între 2017 și 2019, aceștia s-au adunat în fața sediului PSD Sibiu, la ora 12:00, în ceea ce au numit „Zona liberă de corupţie”.

Ce a decis Curtea Constituțională

Joi, Curtea Constituțională a decis că prevederea legală prin care persoanele aflate în funcții publice sunt obligate să declare și veniturile și bunurile soțului sau soției este neconstituțională. CCR a admis o sesizare care viza articole din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

Curtea a motivat că obligația „determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”.

Declarațiile de avere nu vor mai fi publice

Totodată, CCR a stabilit că declarațiile de avere nu vor mai fi publice. Curtea a invocat „concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, precum și articolul din Constituție care prevede că „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.

Reprezentanții comunității sibiene consideră însă că această hotărâre pune în pericol transparența instituțiilor publice și încurajează lipsa de responsabilitate în rândul celor care dețin funcții în stat. Protestul lor este un apel la vigilență civică și respectarea principiilor democratice.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite