CCR, decizie controversată. Declarațiile de avere nu mai trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor

0
0
Publicat:

Curtea Constituțională a decis, joi, că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate Curții.

Judecătorii CRR FOTO: Inquam / Octav Ganea
Judecătorii CRR FOTO: Inquam / Octav Ganea

CCR a declarat neconstituțional articolul  art 3, alin. 2 din Legea privind declarațiile de avere și de interese: ”(2) Declarațiile de avere se întocmesc pe propria răspundere și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1.”

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional și articolul care prevede publicarea declarațiilor de avere. Decizia CCR nu poate fi atacată, este definitivă și obligatorie.

Potrivit surselor G4Media.ro, CCR a declarat neconstituțional și articolul art. 12, alin. 6: ”Agenția asigură afișarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, pe pagina de internet a Agenției, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepția localității unde sunt situate, a adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se mențin pe pagina de internet a Agenției pe toată durata exercitării funcției sau mandatului și 3 ani după încetarea acestuia și se arhivează potrivit legii”.

Joi, șase organizații neguvernamentale au făcut apel la CCR să aplice principiile statului de drept și au atras atenția că ”toate standardele internaționale în materia integrității publice recomandă un sistem transparent al declarațiilor de avere și de interese”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite