FOTO Poliţistă plecată în patrulare furată de pistolul pe care-l lăsase acasă. Femeia era gravidă şi o incomoda centura
0Localnicii unei comune din judeţul Vâlcea sunt panicaţi după ce necunoscuţi au jefuit duminică seara casa unuia dintre poliţiştii din localitate, din care au sustras, printre altele, o armă de foc şi muniţia aferentă. Agenta de poliţie era de serviciu când s-a întâmplat spargerea şi nu purta asupra ei armamentul fiindcă, spun cunoscuţii, este gravidă şi o incomoda centura. Familia caută acum ajutor pe Facebook.
Duminică seara a avut loc în comuna Pietrari, din judeţul Vâlcea, o spargere, una din multele care s-au produs în zonă în ultimii ani. Doar că de această dată, victimă este chiar unul dintre poliţişti - o doamnă agent de poliţie la Secţia nr. 9 a Poliţiei Pietrari. Hoţul sau hoţii a(u) plecat din casa acesteia cu arma din dotare şi muniţia aferentă.
Jaful a creat panică în comunitate. În timp ce avea loc spargerea, poliţista era de serviciu, în patrulare prin zonă. Cel care a descoperit ce s-a întâmplat a fost soţul acesteia, după ce s-a întors acasă de la o petrecere în familie - majoratul unui nepot.
Cunoscuţii spun că agenta nu purta arma din dotare la serviciu fiindcă era gravidă şi o incomoda centura, lucru care ne-a fost confirmat şi de primarul localităţii Pietrari, Nicolae Moraru: „Am înţeles că dumneaei era gravidă şi nu putea să poarte centura cu arma la ea. Chiar urma să plece în concediu prenatal a doua sau a treia zi”.
Şoferii sunt rugaţi să ofere înregistrările ca probe, dacă au cameră de bord şi au trecut prin zonă
Luni, un membru de familie, o cumnată, a postat un mesaj pe Facebook, prin care cere ajutor internauţilor pentru găsirea făptaşilor: „Şoferii care în seara de duminică, 03.02.2019, au circulat pe DN 67, prin localitatea Pietrari, judeţul Vâlcea, şi au în posesie cameră de bord sunt rugaţi să ofere înregistrările ce pot deveni probe importante în prinderea unui infractor! Haideţi să fim oameni mai presus de orice şi să facem ceva dacă ne stă în putere! Distribuiţi, vă rog!”.
Cercetată de Controlul Intern al IPJ Vâlcea
Casa poliţistei şi sediul de Poliţie sunt la drumul principal - DN 67, care leagă municipiul Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu. În timp ce s-a comis jaful, poliţista se afla în patrulare, sau cel puţin asta reiese din declaraţiile pe care le-a dat ulterior anchetatorilor.
Deşi este victimă, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea s-a declanşat o anchetă a celor de la Controlul Intern al IPJ care urmează să stabiliească de ce poliţista s-a prezentat la datorie fără arma din dotare, dacă era asigurată corespunzător şi în ce condiţii la domiciliu.
Ipoteză - casa poliţistei filată de mai multă vreme
Fapta a fost comisă duminică, după lăsarea întunericului, când nimeni nu se afla acasă. Anchetatorii nu exclud ipoteza ca locuinţa poliţistei să fi fost filată de mai multă vreme. Rămâne să stabilească şi dacă lăsarea armei acasă era un obicei, care era ştiut şi de alţii.
De asemenea este luată în calcul şi posibilitatea ca cei care au dat spargerea să fi urmărit de la bun început sustragerea armei, iar bijuteriile găsite să fi fost un bonus.
Casa poliţistei care a fost prădată în timp ce aceasta era la serviciu
Mai multe spargeri la aceeaşi oră
Coincidenţă sau nu, se pare că la aceeaşi oră la care era spartă casa poliţistei din Pietrari, în zone învecinate mai aveau loc încă două jafuri. „Oamenii sunt panicaţi pentru că astfel de fapte s-au mai comis şi în comunele vecine, aproximativ la aceleaşi ore au avut loc încă două spargeri. În plus este vorba la mijloc şi de o armă”, recunoaşte primarul Nicolae Moraru.
Printre localnici sunt unii care susţin că în ultima perioadă umblă, seară de seară, tot felul de persoane dubioase prin localitate, care nu par a fi de prin părţile locului.
Deşi urma să intre în câteva zile în concediu prenatal, poliţista a fost nevoită să-şi ia de luni concediu de odihnă, până la finalizarea cercetărilor. Tânăra este cercetată acum pentru neglijenţă.