Elev de colegiu, înjunghiat de un coleg de 13 ani, în Vâlcea. Cazul a fost ținut ascuns 10 zile

0
Publicat:

În ziua de 15 martie 2023, un elev de clasa a VII-a de la un colegiu prestigios din Vâlcea a fost înjunghiat de un alt coleg. Cazul a ajuns cu greu în atenția opiniei publice.

Colegiul Național de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea Foto colaj jpg
Colegiul Național de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea Foto colaj jpg

Primele informații despre cazul de înjunghiere Colegiul Național de Informatică Matei Basarab (CNIMB) din Râmnicu Vâlcea au apărut pe rețelele de socializare.

Pagina de Facebook a publicației „Vâlcea Info” posta la doar o zi după incident ce spuneau părinții, sub protecția anonimatului, informații confirmate și de câteva cadre didactice care n-au dorit să le apară numele.

Potrivit acestora, un elev în vârstă de 13 ani, de la CNIMB, și-a tăiat un coleg, la mână, cu un cuțit. Victima a ajuns la spital. 

Până la finele săptămânii trecute, nici o autoritate din Vâlcea nu a menționat public nimic despre acest caz.

Elev de 13 ani înjunghiat de un coleg cu un cuțit la o școală din Râmnicu Vâlcea Foto ilustrativă
Elev de 13 ani înjunghiat de un coleg cu un cuțit la o școală din Râmnicu Vâlcea Foto ilustrativă

Dosar penal pentru lovire și alte violențe și port și folosire ilegală de arme albe

Duminică, 26 martie 2023, Poliția Județeană Vâlcea a ieșit în spațiul public și a comunicat: „La data de 16 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea s-au sesizat din oficiu cu privire la un incident produs într-o unitate de învățământ, în care un minor ar fi fost agresat fizic. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un minor ar fi înțepat cu un obiect tăietor-înțepător, în zona brațului stâng, un coleg de clasă, provocându-i leziuni. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.”

„Cică taică-său îi spunea în cancelarie că de ce nu l-a înjunghiat în afara școlii”

Surse ale publicației „Vâlcea Info” au menționat că agresorul este copilul unei profesoare a unității de învățământ în cauză și al unui patron cu afaceri în construcții abonat la lucrări din bani publici.

„Băiat de clasa a șaptea și-a înjunghiat colegul pentru că l-a călcat pe adidași!” sau „Cică taică-său îi spunea în cancelarie că de ce nu l-a înjunghiat în afara școlii” ori „În mână l-a înjunghiat, a ajuns copilul la spital cu nu știu câte copci... E problemă cu el, nu e la prima abatere, își bate joc de profesori fără nici o jenă. Și după cum vezi părinții îl încurajează. Iar profesorilor probabil le este teamă să facă ceva dacă ăștia sunt cu bani și cu pile”, sunt câteva dintre informațiile care au apărut în spațiul public.

Pentru fostele abateri, copilului i s-a scăzut nota la purtare și a fost mutat disciplinar în altă clasă.

„Celălalt copil s-a zmucit și s-a produs o zgârietură”

Din anchetă, reiese că victima în vârstă de 13 ani a fost tăiată la mâna stângă cu un briceag, pe care agresorul și l-a achiziționat dintr-un magazin al unui aeroport la întoarcerea dintr-o vacanță. Părinții au susținut că nu știau nimic despre faptul că minorul obișnuia să-l poarte cu el la școală.

Mama agresorului a lăsat să se înțeleagă că obiectul nu ar fi fost chiar atât de periculos, având în vedere că are și o pilă de unghii. „Nu vorbim despre un cuțit cum se vehiculează, ci despre un... briceguț care a reușit să secționeze mâneca cămășii. Celălalt copil s-a zmucit și s-a produs o zgârietură”, a spus aceasta.

„Zgârietură“ pentru care s-a obținut însă certificat medico-legal și pentru care același părinte a insistat totuși ca minorul să fie dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea pentru a i se face un tratament anti-tetanos.

Aceeași sursă a mai confirmat că primul consiliu profesoral întrunit în acest caz a avut loc la o săptămână după comiterea faptei, în data de 22 martie, dar și că s-a decis scăderea notei la purtare la 7 și mutarea disciplinară la o altă clasă și retragerea bursei școlare. 

„Personal sunt devastată... copilul meu are o talangă... Și nici măcar nu este genul acela de golănaș... este ținuț în frâu mai mult decât alții”, a mai menționat același părinte. 

La aproximativ două săptămâni după producerea agresiunii, luni, 27 martie 2023, s-a întrunit Comisia de anchetă a școlii pentru a discuta rezultatele acesteia și măsurile care se impun în continuare.

„Adevărul“ a luat legătura telefonic cu școala, dar răspunsul a fost că ședința pe această temă este în derulare. La apelurile ulterioare, nu a mai răspuns decât faxul.

Până la ora publicării acestui material, nici directoarea școlii și nici inspectorul școlar general de la Vâlcea nu au putut fi contactați. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite