Patronul „Fermei Dacilor” a depus plângere penală împotriva companiei de electricitate: „Cred că va fi relevantă”

0
Publicat:

Cornel Dinicu, patronul arestat al „Fermei Dacilor”, a formulat plângere penală împotriva companiei furnizoare de electricitate. Apărătorul acestuia a anunțat că Dinicu se va constitui parte vătămată, în acest mod având acces la materialul dosarului.

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma dacilor, a fost arestat preventiv FOTO Inquam Photos
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma dacilor, a fost arestat preventiv FOTO Inquam Photos

Avocatul Iancu Toader, apărătorul lui Cornel Dinicu a precizat că între reprezentanţii pensiunii de la Tohani şi compania de electricitate s-a purtat o corespondenţă bogată, însă documentele au dispărut în incendiu.

Domnul Dinicu a formulat şi dânsul o plângere penală, evident, se va constitui şi parte vătămată, pentru a putea, în primul rând – şi aceasta a fost şi o strategie de-a noastră, în apărare - pentru a putea avea acces şi la materialul dosarului, pentru că nu avem nici acum acest acces, subsumat acestei credinţe legitime că este o mână criminală şi pentru a se cerceta, evident, în amănunt, toate aceste aspecte pe care dânsul le-a semnalat şi pe care nu... nu ştiu, nu s-a voit să se aducă în spaţul public”, a afirmat avocatul la un post TV, potrivit news.ro, relatează Știrile PROTV.

Toader a precizat că patronul pensiunii s-a îndreptat împotriva companiei care furnizează energie electrică, în urma incendiului devastator din a doua zi de Crăciun, soldat cu moartea a 8 persoane.

Dânsul mai are, anterior, nişte plângeri şi nişte sesizări cărora nu li s-a dat curs. Există o corespondenţă bogată, încercăm acum să o refacem, pentru că ştiţi, acum, din cauza acestui incident, s-au pierdut foarte multe documente, care atestă această corespondenţă cu autorităţile făcută de domnul Dinicu şi cred că va fi relevantă prin prisma lipsei de diligenţă”, a spus avocatul.

Cum demontează procurorii versiunea „mâinii criminale” invocate în cazul incendiului de la Ferma Dacilor

Pe 4 ianuarie 2024, judecătorii au decis ca patronul Fermei Dacilor să stea după gratii 30 de zile după gratii, iar procurorii au demontat versiunile acestuia, inclusiv cea a unei incendieri intenționate.

Totodată, pe numele celor doi administratori din acte de la Ferma Dacilor, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, au fost emise mandate de arest la domiciliu pentru 30 de zile.

  Sursa probabilă incendiului, se arată în referat, a fost „efectul termic al curentului electric”, în condițiile în care societatea comercială era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea „pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susținerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Doar că din 2014 până în 2023 patronul a construit clădiri noi, bucătărie, dar frigiderele, instalații electrice, aparatele de aer condiționat au rămas toate alimentate de la instalația de 8 Kw, subdimensionată, ceea ce a dus la fluctuații de tensiune, se mai arată în referat.  

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite