Fabrica de meșteri de lângă Uzina Dacia. Amănunte despre campusul ultramodern, pentru învățământ dual, care va construi acolo

0
Publicat:

Universitatea din Pitești, împreună cu 15 parteneri, a reușit să obțină o finanțare de aproape 22 milioane euro pentru crearea unui campus pentru învățământ dual la Mioveni, la doi pași de Uzina Dacia.

Sute de elevi și studenți vor fi școlarizați în învățământul dual FOTO Denis Grigorescu
Sute de elevi și studenți vor fi școlarizați în învățământul dual FOTO Denis Grigorescu

Finanțarea a fost obținută prin PNRR, iar contractul va fi semnat în această lună. Viitorul campus va fi unul ultramodern și va funcționa pe un teren de două hectare pus la dispoziție de către Primăria Mioveni, unul dintre partenerii de top ai proiectului, alături de Dacia, Inspectoratul Școlar Argeș și ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România). Campusul trebuie să fie gata și funcțional cel târziu în 2028.

Campusul va fi format, în principal, din clădiri cu laboratoare și ateliere pentru formarea profesională a elevilor și studenților înscriși în învățământul dual din sudul României, în domeniile mecanic, electric, electronică și automatizări, electromecanică. Totodată, se urmărește construirea un service auto dotat cu echipamente tehnice de ultimă generație.

Pentru învățământul superior în regim dual, vor fi dezvoltate programe de studii în domenii ca: Tehnologia construcțiilor de mașini, Robotică/ Mecatronică; Automatică și informatică aplicată etc.

„Proiectul este unul extrem de important pentru sudul României. Este practic o nouă unitate de învățământ, cu calificările necesare și foarte cerute pe piața muncii. Este o unitate ce are posibilitatea să școlarizeze copiii pe aceste calificări. Acest învățământ integrat, ce dă posibilitatea unui elev să intre în clasa a IX-a, să aibă o calificare profesională, să continue cu studii postliceale, respectiv universitare, în același centru, unde poate învăța, servi masa și locui, oferă o posibilitate certă de a își face o carieră”, a declarat pentru ”Adevărul” Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al județului Argeș.

Primul proiect în Argeș pe învățământ dual a fost lansat în 2014 la Mioveni, ca urmare a parteneriatului dintre Liceul Tehnologic Construcții Mașini și uzina Dacia, pe domeniul mecanic, în calificarea sculer-matrițer. Iar acest parteneriat a stârnit o emulație spectaculoasă pentru învățământul dual. Dacă în 2014 erau cinci clase pe învățământul dual în Argeș, acum sunt câteva zeci, iar șase licee din Pitești, Câmpulung, Mioveni și Curtea de Argeș școlarizează în învățământul dual.

Campus ca în Vest: de la cazare până la parcare subterană

”Este un proiect de viitor din multe puncte pentru tinerii din Argeș și nu numai. Este în același timp un proiect important grație căruia numeroși tineri vor fi școlarizați în diferite tipuri de meserii în următorii ani. Proiectul trebuie implementat până în anul 2028. Campusul de la Mioveni va fi unul integrat, va avea inclusiv locuri de cazare și parcare subterană”, spune Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

„Principalele activități din cadrul acestui proiect major vor viza un învățământ de calitate care să asigure printre altele sprijin financiar elevilor și studenților, în special pentru cei din categoriile defavorizate; mijloace auto pentru transportul elevilor și studenților; stagii de practică pentru elevi și studenți; furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru elevi și studenți; organizarea de programe de formare a personalului didactic preuniversitar și universitar și a coordonatorilor de practică”, precizează Daniel Anghel, profesor la Universitatea din Pitești și viitorul director al campusului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite