Cum a rămas o femeie fără banii din cont după ce și-a vândut telefonul. Furtul, un mister și pentru Poliție

0
Publicat:

O femeie din Argeș a fost la un pas de infarct în momentul în care a aflat că i-a fost golit contul din bancă. Tranzacțiile misterioase coincid cu vânzarea unui telefon pe care victima avea aplicația Internet Banking.

Banii au fost retrași din cont cu ajutorul telefonului, fără știrea victimei FOTO Shutterstock
Banii au fost retrași din cont cu ajutorul telefonului, fără știrea victimei FOTO Shutterstock

Povestea pe care nici polițiștii nu au reușit să o descifreze a început în vara anului 2019, atunci când victima și partenerul său au mers la bancă pentru a face un transfer de bani, relatează ziare.com. Pentru că nu foloseau un card, aceștia au aflat cu stupoare, la ghișeu, că din cont lipesc 38.000 de lire sterline. Femeia muncise în Anglia, iar tot ce câștigase depusese la bancă.

Franzacțiile frauduloase fuseseră efectuate în perioada aprilie-martie 2019. Reprezentanții băncii au precizat că cele 9 retrageri de bani au fost făcute prin intermediul aplicației 24 Banking, iar la detaliile tranzacţiei fiind realizată menţiunea „videochat”.

Cu o ultimă speranță în vederea recuperării banilor, femeia a făcut plângere la Poliție, însă fără succes. Nici oamenii legii nu au reușit să descifreze misterul.

Partenerul femeii, pus la detectorul de minciuni

 Victima a precizat inițial că la momentul vânzării telefonului în care fusese instalată aplicația 24 Banking pe care o utiliza și partenerul său, aceasta a fost dezinstalată. Ulterior, bărbatul nu și-a mai amintit sigur dacă a dezinstalat-o, astfel că și el a intrat în cercul de suspecți.

Polițiștii au luat  pus datele cap la cap, au dat de urma telefonului, care între timp fusese vândut, fără a reuși să adune suficient de multe probe pentru ca hoțul să poată fi dovedit.

Partenerul femeii a fost bănuit că a sustras banii din cont, fiind testat cu detectorul de minciuni, iar răspunsurile au arătat un comportament simulat.

Primul cumpărător a fost achitat de instanță

Cu toate acestea, anchetatorii nu au putut proba că bărbatul femeii a fost cel care, în complicitate cu cel care a cumpărat telefonul, să fi furat banii din cont.

În fața instanței a fost trimis primul cumpărător al telefonului pe care au fost făcute o parte dintre tranzacții. El a fost acuzat de către procurori de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

Atât Tribunalul Argeș, unde cauza s-a judecat pe fond, dar și instanța superioară, Curtea de Apel Pitești, au dispus achitarea bărbatului din lipsă de probe.

În motivarea Curții de Apel Piteși, la decizia de achitare din 21 noiembrie 2022, judecătorii susțin că nu există probe ”dincolo de orice dubiu” pentru a dovedi că inculpatul trimis în judecat este autorul faptei. În aceste condiții,  instanţa a respins și acţiunea civilă a victimei, care solicitase restituirea banilor furați și daune morale de 200.000 de euro.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite