UPDATE Gheorghe Ştefan este urmărit penal de procurorii DNA. Pinalti este acuzat că şi-a folosit influenţa politică pentru afaceri cu bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Stefan a fost chemat la DNA pentru audieri FOTO Adevărul arhiva
Gheorghe Stefan a fost chemat la DNA pentru audieri FOTO Adevărul arhiva

Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ a fost audiat miercuri, 28 mai, la sediul DNA din Bucureşti. Edilul a ieşit de la audieri după mai puţin de o oră, dar nu a făcut declaraţii de presă.

UPDATE ora 16.45 Gheorghe Ştefan urmărit penal pentru afaceri 

Procurorii anticorupţie au emis un comunicat de presă prin care confirmă efectuarea urmării penale a primarului de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan:

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de GHEORGHE ŞTEFAN, primarul municipiului Piatra-Neamţ şi preşedinte al organizaţiei locale a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:

- efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite;

- folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, începând cu anul 2009, Gheorghe Ştefan a administrat în fapt, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori. SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor. Aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite.

Pentru a-şi asigura o parte din aceste sume (cele rezultate din contractele încheiate de SC Strong Montaj SA cu autorităţile contractante, comune din judeţul Neamţ: Tazlău, Gherăeşti şi Drăgăneşti, care se bucurau de finanţare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997), Gheorghe Ştefan, deţinătorul unei funcţii de conducere în cadrul unui partid politic a folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influenţa sa în relaţia cu funcţionari publici din cadrul unor instituţii.

Este de precizat că necesarul de fonduri băneşti de la bugetul de stat pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997 era evaluat anual de consiliile judeţene, după consultarea autorităţilor contractante locale. Propunerea de finanţare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul).

Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul judeţean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata.

Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocaţi de la bugetul de stat, Gheorghe Ştefan a susţinut o anumită persoană să ocupe funcţia de consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ. În afara atribuţiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ştefan.

În această modalitate, Gheorghe Ştefan a reuşit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcţioneze sume de bani, în special către acele autorităţi publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA.

Prin urmare, folosindu-se de influenţa sa, legată de funcţia de conducere deţinută în cadrul unui partid, suspectul Gheorghe Ştefan a asigurat finanţarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparţinea şi pe care o administra în fapt.

La data de 28 mai 2014, lui Gheorghe Ştefan i s-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie"

UDATE Pinalti a ieşit de la audierile DNA, dar nu a făcut declaraţii

Gheorghe Ştefan a părăsit sediul DNA din Bucureşti după mai puţin de o oră de la intrarea la audieri. Primarul de Piatra Neamţ nu a făcut nicio declaraţie publică. La insistenţele jurnaliştilor, acesta i-a direcţionat spre avocata care l-a însoţit la audieri. 

Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ este audiat la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti. Edilul a intrat în sediul DNA fără a face declaraţii ziariştilor legate de scopul audierilor pentru care a fost chemat.

În urmă cu trei luni, pe 11 februarie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins în cinci locuri din judeţele Neamţ şi Bacău, într-o anchetă referitoare la infracţiuni de corupţie ale unor funcţionari publici din cadrul Primăriei Piatra Neamţ, condusă de Gheorghe Ştefan. 

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie emis atunci, cercetările aveau ca temă "o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către persoane cu funcţii publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamţ şi de administratori ai unor societăţi comerciale interpuse cu rol de direcţionare a sumelor de bani din bugetul public în interesul personal al celor implicaţi".

Pe aceeaşi temă:

Procurorii DNA au descins la Ceahlăul şi au blocat intrările în stadion. Sunt vizate infracţiuni de corupţie săvârşite la Primăria din Piatra Neamţ

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite