UPDATE Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, urmărit penal sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit penal, fiind acuzat că, din 2009, folosindu-se de interpuşi, a administrat o firmă care a primit contracte finanţate din bani publici în comune din Neamţ, dar şi pentru faptul că s-ar fi folosit de funcţia din partid pentru a influenţa funcţionari, potrivit DNA. Procurorii au dispus ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

UPDATE Procurorii anticorupţie au dispus ca primarul Municipiului Piatra Neamţ, Ştefan Gheorghe, să fie cercetat sub control judiciar.

Pinalti va trebui să respecte următoarele obligaţii: 

a) să se prezinte la organul de urmărire penală  ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

d) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

f) să nu ia legătura cu anumite persoane menţionate în ordonanţa de luare a  măsurii controlului judiciar.

În cazul în care nu va respecta aceste obligaţii, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

UPDATE Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că Gheorghe Ştefan, este urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite, precum şi pentru folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, începând din 2009, Gheorghe Ştefan ar fi administrat în fapt SC Strong Montaj SA, fosta societate Tehnoutilaj SA, folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

„SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor", potrivit DNA.

Procurorii susţin că aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-ar fi implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi „sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite".

Gheorghe Ştefan mai este suspectat şi că s-a folosit de funcţia de conducere din partid pentru a influenţa funcţionari publici din cadrul unor instituţii.

„Pentru a-şi asigura o parte din aceste sume (cele rezultate din contractele încheiate de SC Strong Montaj SA cu autorităţile contractante, comune din judeţul Neamţ - Tazlău, Gherăeşti şi Drăgăneşti, care se bucurau de finanţare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997), Gheorghe Ştefan, deţinătorul unei funcţii de conducere în cadrul unui partid politic a folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influenţa sa în relaţia cu funcţionari publici din cadrul unor instituţii", susţin anchetatorii.

DNA a precizat că necesarul de fonduri băneşti de la bugetul de stat pentru finanţarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997, era evaluat anual de consiliile judeţene, după consultarea autorităţilor contractante locale.

„Propunerea de finanţare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul). Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul judeţean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata", potrivit DNA.

Procurorii au mai stabilit că, pentru a controla modul de repartizare a banilor alocaţi de la bugetul de stat, Gheorghe Ştefan ar fi susţinut o anumită persoană să ocupe funcţia de consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ.

„În afara atribuţiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ştefan. În această modalitate, Gheorghe Ştefan a reuşit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcţioneze sume de bani, în special către acele autorităţi publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA", potrivit DNA.

Anchetatorii susţin că, folosindu-se de influenţa sa, legată de funcţia de conducere deţinută în cadrul unui partid, Gheorghe Ştefan a asigurat finanţarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparţinea şi pe care o administra în fapt.

În februarie s-a anunţat că se fac cercetări la nivelul Primăriei Piatra Neamţ

Oficiali din cadrul DNA anunţau, pe 11 februarie, că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către persoane cu funcţii publice din cadrul Primăriei Piatra Neamţ. 

„Se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către persoane cu funcţii publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamţ şi de administratori ai unor societăţi comerciale interpuse cu rol de direcţionare a sumelor de bani din bugetul public în interesul personal al celor implicaţi", spuneau atunci anchetatorii.

Potrivit cercetărilor preliminare, de la primăria condusă de Gheorghe Ştefan, care este, în acelaşi timp, preşedinte onorific al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, au fost direcţionate, în perioada 2008 – 2013, finanţări din fonduri publice pentru contracte de prestări servicii şi finanţări pentru localităţi de pe raza judeţului Neamţ, prin influenţa persoanelor cu funcţii publice din cadrul instituţiei.

"Finanţările s-au făcut în interes propriu şi în interesul administratorilor societăţilor comerciale care mascau faptul că adevăraţii deţinători şi beneficiari erau persoanele din acest cerc de interese creat", se mai arată în comunicatul DNA.

În cursul dimineţii de 11 februarie 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate în municipiile Piatra Neamţ şi Bacău.

De asemenea, sunt audiate mai multe persoane vizate de anchetă, dar care, până în acest moment, nu au fost puse sub acuzare.

"În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", mai spun oficialii DNA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite