Un TIR s-a răsturnat după coliziunea cu o maşină. Continuă seria nenorocirilor pe E85, în Neamţ

0
Publicat:

Continuă seria nenorocirilor pe E 85, în Neamţ, ultimul accident foarte grav petrecându-se în această dimineaţă, la ivirea zorilor. Un TIR s-a răsturnat după coliziunea cu o maşină.

O neacordare de prioritate a fost cauza accidentului FOTO ISU Neamț
O neacordare de prioritate a fost cauza accidentului FOTO ISU Neamț

În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2023, în jurul orei 7.00, pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ şi cadre de la Serviciul Rutier au fost solicitaţi să intervină la un accident petrecut pe E 85, la Gherăeşti, implicate fiind un camion de mare tonaj şi un autoturism.

În cele două autovehicule se aflau trei persoane. Doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi 46 de ani, ocupanţi ai maşinii, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele sanitare de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă, ulterior fiind transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalulu Roman.

„În timp ce un conducător auto de 28 ani din Suceava conducea un autovehicul pe DC 52, ajuns în intesecţie (cu E 85 - n.red.), nu a acordat prioritate de trecere unui autocamion ce tracta o semiremorcă şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma producerii evenimentului au rezultat doi răniţi“, a transmis Poliţia Neamţ.

La fel ca şi în anii din urmă, continuă şi-n 2023 seria nenorocirilor pe E85, şosea denumită şi „Drumul morţii“. Pe 5 ianuarie, în apropiere de localitatea Nisiporeşti, un accident s-a soldat cu decesul a două persoane şi cu tot atâţia răniţi. Implicate au fost maşini din judeţul Neamţ, respectiv Vrancea.

Vinovat de producerea tragediei a fost un vrâncean de 69 de ani, care a intrat în autovehiculul condus de un tânăr de 23 de ani. A rezultat decesul bătrânului şi a unui pasager din maşina sa. Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite