Rastel cu butelii din curtea unei firme din Neamț, incendiat. Exploziile din toiul nopţii au pus în pericol satul
0Explozii în toiul nopţii au avut loc la o firmă din Neamţ, din cauza unor butelii incendiate de mâini criminale. Pagubele provocate de flăcări sunt considerabile, fiind întocmit un dosar penal.

În noaptea de 7 spre 8 martie 2023, alarma a sunat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ în jurul orei 2.20, pompierii fiind înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la o clădire a unei societăţi comerciale din localitatea Neagra, comuna Taşca.
Pentru stingerea flăcărilor, care au fost amplificate de explozia unor butelii cu gaz, au intervenit cadrele de la Detaşamentul Piatra Neamţ şi voluntarii de la serviciul de urgenţă din comuna Bicazu Ardelean.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la un rastel cu butelii, în interiorul unui bar şi la acoperişul clădirii.
„Din rastel, trei butelii au explodat, existând posibilitatea ca toate să explodeze. (În rastel erau depozitate 20 de butelii). Au ars bunurile din incinta spaţiului comercial şi acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 90 mp. Acţiunea intenţionată a fost cauza probabilă de producere a incendiului“, a transmis ISU Neamţ.
Pagubele provocate de flăcările izbucnite la sedul societății sunt considerabile, fiind întocmit un dosar de cercetare penală.
Acest caz deosebit de grav a intrat și în atenţia poliţiştilor nemțeni, efectuându-se cercetări pentru identificarea autorului, infracțiunea vizată, pentru care pedeapsa poate fi cu executare, fiind distrugere calificată prin incendiere.
Mână criminală în 50 cazuri - din peste 1.000 incendii din Neamț
Pe 7 martie 2023, pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit la o locuinţă din Piatra Neamţ. Flăcări izbucniseră într-o bucătărie de vară situată în prelungirea casei. A ars plafonul anexei, o hotă, obiecte de uz casnic şi s-a deteriorat mobilierul. Incendiul s-a produs din cauza unui aragaz lăsat în funcţiune nesupravegheat.
Datele de bilanţ ale ISU Neamţ, pentru activitatea din 2022, arată că s-au produs 1.022 incendii. În ceea ce priveşte cauza de producere, din totalul menţionat, 50 au fost provocate intenţionat, altfel spus la origine au fost „mâini criminale“. La 28 dintre acestea, flăcările au afectat locuinţe sau alte tipuri de construcţii.