O femeie din Neamţ a murit după ce a sărit din maşina condusă de soţ. Motivul gestului tragic

0
Publicat:

Un neverosimil accident s-a soldat cu o tragedie, după ce o femeie din Neamţ a sărit din maşina la volanul căreia se afla soţul. Se pare că motivul gestului care i-a cauzat moartea a fost frica.

Manevrele de resuscitare nu avut efectul scontat FOTO Arhiva Adevărul
Manevrele de resuscitare nu avut efectul scontat FOTO Arhiva Adevărul

Nedoritul incident s-a petrecut pe data de 3 octombrie 2023, în jurul prânzului, cadrele de la Secţia de Poliţie Rurală Târgu Neamţ fiind sesizate despre producerea unui eveniment, într-o zona forestieră aflată în apropierea Mănăstirii Brădiţel. S-a mai precizat faptul că o persoană a decedat în urma unui accident mai puţin obişnuit.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 3 septembrie a.c., un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Barticeşti, s-ar fi deplasat împreună cu soţia sa, de 60 de ani, în pădurea aparţinând Ocolului Silvic Văratec, pentru a încărca material lemnos într-o autoutilitară“, a declarat inspector Ramona Ciofu.

După ce au terminat treaba, cei doi nemţeni au plecat spre casă, dar la un moment dat frânele autovehicului nu au mai funcţionat. De frică, femeia a reacţionat pripit, sărind din maşina aflată în mers. Gestul avea să-i fie fatal, manevrele de resuscitare fiind în zadar. A fost întomit un dosar penal, cercetări fiind făcute pentru ucidere din culpă.

O tragedie s-a petrecut şi în dimineaţa zilei de 4 octombrie, victimă fiind o bătrână. În localitatea Ion Creangă, la ora 06.20, un microbuz a surprins pe stradă o femeie de 81 de ani. Poliţiştii au transmis că aceasta a încercat să traverseze printr-un loc unde nu era marcaj pietonal. Şoferul acelui autovehicul nu consumase băuturi alcoolice.

O întâmplare stranie a avut loc în seara zilei de 2 octombrie, când cadrele medicale de la Ambulanţa Neamţ au fost solicitate în satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie. În cada din baia unei locuinţe a fost descoperită, fără semne vitale, o adolescentă în vârstă de 17 ani. Tânăra locuia împreună cu bunica, aceasta din urmă solicitând ajutor la 112.

„Ora 19:10, sat Izvoare, pacientă sex feminin, 17 ani, diagnostic stop cardio-respirator, fără răspuns la manevrele de resuscitare cardiorespiratorie; decedată prin înec; pacienta a rămas la locul solicitării“, a transmis Ambulanţa. Urma ca necropsia să stabilească cauza decesului adolescentei, care era elevă la Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Parascheva“ din Agapia.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite