Caz uluitor de șantaj sentimental cu poze deocheate. Sentinţă blândă aplicată unui tânăr din Neamţ

0
Publicat:

Un caz uluitor de şantaj sentimental cu poze deocheate îl are ca autor pe un tânăr din Neamţ. Judecătorii au aplicat o sentinţă blândă în dosarul celui care a comis două astfel de fapte, una dintre ele fiind săvârşită chiar în timp ce era cercetat pentru cealaltă. Condamnarea nu este definitivă, putând fi contestată.

Una dintre victime a fost o fată de 14 ani FOTO Arhiva Adevărul
Una dintre victime a fost o fată de 14 ani FOTO Arhiva Adevărul

Alin Bârgău are, la doar 22 de ani, în palmaresul infracţional două infracţiuni, ambele după acelaşi modus operandi. Obţinea de la victime poze cu acestea în ipostaze indecente, cu tentă sexuală, pentru a se „cunoaşte mai bine“, după care le şantaja, cerând diverse sume bani, pentru a nu posta imaginile pe reţelele de socializare.

La finalul lunii trecute, el a fost condamnat de către magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ la o pedeapsă foarte blândă, doi ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce două pedepse pentru şantaj au fost contopite. A mai fost obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Bârgău Alin va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 120 de zile, în cadrul Primăriei Păstrăveni sau Primăriei Ţibucani, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă“, se arată în decizia Judecătoriei Piatra Neamţ.

Victime au fost o fată de 14 ani şi o femeie de 41 de ani. În ceea ce o priveşte pe adolescenta şantajată, infracţiunea a ieşit la iveală în septembrie 2020. Conform anchetei, inculpatul i-ar fi cerut 1.000 de lei, pentru a nu publica fotografiile compromiţătoare, fiind realizat un flagrant, după ce a fost reclamat de părinţii minorei.

Bârgău a dat dovadă de tupeu maxim, recidivând în ultima lună a anului 2020, în timp ce era cercetat. Pe 8 decembrie, cadrele de la Secţiei de Poliţie Borleşti au fost sesizate de o femeie în vârstă de 41 de ani că este şantajată. Îi dăduse 1.800 de lei, pentru ca pozele deocheate să nu fie publicate, dar i s-au mai pretins 1.200 de lei.

„Din investigațiile efectuate de polițişti a reieșit că, în perioada iunie - decembrie 2020, un tânăr ar fi determinat femeia în cauză să îi trimită, prin intermediul unei rețele de socializare, imagini foto compromițătoare cu aceasta“, se preciza într-un comunicat al Poliției Neamț. Cei doi s-au întâlnit, iar acuzatul a fost depistat în flagrant când lua 1.200 de lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite