Ambulanţă proiectată într-un TIR, în Neamț. Salvatorii de vieţi, victime în accident
0Salvatorii de vieţi au fost victime într-un accident petrecut în judeţul Neamţ. În urma unei tamponări, o ambulanţă a fost proiectată în TIR, bilanţul fiind şase persoane rănite.

Pe şoselele care străbat ţinutul străjuit de masivul Ceahlău, începutul de săptămână a fost cu evenimente nedorite. Acestea au avut drept cauze neatenţia în condus, nerespectarea indicatoarelor sau imprudenţa pietonilor, o persoană decedând, iar mai multe au suferit leziuni.
Pe data de 31 iulie 2023, pe strada Mărăşeşti din oraşul Târgu Neamţ, într-o coliziune au fost implicate trei autovehicule: un autoturism, o ambulanţă şi un TIR. Vinovată de producerea tamponării pare a fi o şoferiţă, care nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“. Incidentul s-a produs într-o intersecţie din urbea de sub Cetatea Neamţ.
„Din primele cercetări, a reieşit că în timp ce o femeie în vârstă de 49 de ani conducea un autoturism, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului «Oprire», intrând în coliziune cu o ambulanţă, ce se afla în misiune, condusă de un bărbat de 52 de ani, aceasta fiind proiectată într-un TIR ce se deplasa pe sensul opus“, a declarat inspector Ramona Ciofu de la IPJ Neamț.
După impact, maşina şoferiţei a fost proiectată în gardul unui imobil. În urma evenimentului, răni au suferit conducători auto de 49 şi 52 de ani şi a altor patru persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 73 de ani. Este vorba despre un pacient, asistenta din autosanitară, un voluntar de la Ambulanţă şi un pasager din TIR. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tot în ultima zi a lunii trecute, în jurul orei 19.50, un bătrân a fost accidentat mortal în localitatea Pângăraţi, pe Drumul Naţional 15, care face legătura între oraşele Piatra Neamţ şi Bicaz. Bărbatul de 85 de ani a traversat imprudent strada, fiind surprins de o şoferiţă în vârstă de 39 de ani, care nu l-a mai putut evita.
Leziunile suferite de octogenar, care a trecut drumul fără să se asigure şi printr-un loc neprevăzut cu marcaj pietonal, au condus în scurt timp la deces. Conducătoarea auto, consăteancă a victimei, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Şi în acest caz a fost întocmit un dosar penal, infracţiunea vizată fiind ucidere din culpă.
Marți, 1 august 2023, în jurul orei 6.40, pompierii din Piatra Neamţ au fost anunţaţi că o persoană este în apele râului Bistriţa. Cu ajutorul unei bărci, cadrele ISU au reuşit să ajungă în timp util la ea, salvând-o. Era vorba despre o femeie de 63 de ani, care a fost transportată la spital în stare de conştienţă, în urma tentativei de suicid.