Număr record de candidaţi străini la o universitate din Iaşi. Maroc, Ucraina şi SUA sunt pe primele locuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: tuiasi.ro
FOTO: tuiasi.ro

Cifre impresionante la admiterea din acest an, de la o universitate din Iaşi. Peste 3.200 de candidaţi şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a înregistrat două recorduri la admiterea de anul acesta. Au fost aproape 800 de dosare depuse pe locurile destinate candidaţilor români de pretutindeni şi 415 candidaţi din străinătate, atât din ţările UE, cât şi non-UE.

„Numărul ridicat de solicitări pentru a deveni student la licenţă la TUIASI reprezintă o surpriză plăcută, căci, deşi am prevăzut şi asistăm de câţiva ani la revigorarea atractivităţii învăţământului tehnic, în acest an interesul acordat studiilor inginereşti şi de arhitectură ne-a depăşit prognoza. În acelaşi timp, însă, trebuie sa fim rezervaţi în acest optimism, şi nu doar noi, cei din Politehnica ieşeană, căci numărul mare de înscrieri se datorează generalizării procedurii de înscriere on-line la nivel naţional, astfel că se pot înscrie uşor, oriunde, candidaţi din toate regiunile geografice ale României. Chiar şi în aceste condiţii, un bilanţ parţial al admiterii ne arată că situaţia este net superioară anilor trecuţi, din punct de vedere al atractivităţii”, a declarat Dan Caşcaval, rectorul universităţii. 

Numărul candidaţilor s-a păstrat la un nivel ridicat deşi Facultăţile de Arhitectură şi Automatică şi Calculatoare au reintrodus anul acesta probele scrise la admitere, care nu au fost susţinute anul trecut, în contextul pandemiei. 

„În acelaşi trend, însă mult mai evident, având în vedere că dosarele de înscriere trec şi prin filtrul Ministerului Educaţiei, se înscrie şi numărul candidaţilor străini, UE şi non-UE, în afara celor din Republica Moldova. În acest an, am înregistrat peste 400 de candidaţi din aceste categorii, majoritatea din zona Magrebului, însă şi din SUA, Canada, Israel sau Ucraina. Am înregistrat şi un flux mult mai ridicat al candidaţilor din Republica Moldova, având 800 de candidaţi pe cele 311 locuri la licenţă”, a mai spus Dan Caşcaval. 

În ceea ce-i priveşte pe cei 414 candidaţi pentru locurile destinate studenţilor din afara ţării, cei mai mulţi sunt din Maroc – 365, restul fiind din Ucraina, SUA, Nigeria, Italia, Israel, Iordania, Grecia, Canada, Bangladesh, Austria şi Albania.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Ce caută angajatorii la absolvenţii de facultate. Recruter: Cine nu ştie engleză nu ajunge pe niciun post, nici mic, nici mare

12% din românii confirmaţi cu varianta Delta sunt vaccinaţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite