O universitate din România oferă 500 de burse la taxă. Sunt granturi de studii pentru reducerea abandonării facultăţii
0Universitatea din Piteşti a luat în această săptămână o decizie lăudabilă: va oferi 500 de burse studenţilor din anul I care se vor înmatricula pe locurile cu taxă până la sfârşitul lunii septembrie.
Valoarea fiecărei burse de sprijin pentru studenţii de pe locurile cu taxă este de 3.000 de lei. Bursele provin din fondurile proprii ale Universităţii din Piteşti.
„Bursele au fost gândite pentru acoperirea parţială a taxelor de studii, ce la Universitatea din Piteşti sunt între 3.400 lei şi maximum 7.000 de lei.
Este pentru prima dată când ni se deblochează de la Ministerul Educaţiei o parte din soldul de burse, fiind vorba de 1,5 milioane lei.
Iar noi am transformat această sumă în 500 de granturi de studii a câte 3.000 de lei pentru acoperirea parţială a taxei de şcolarizare şi implicit pentru reducerea abandonului şcolar.
În prezent lucrăm la metodologia pe baza căreia vom acorda cele 500 de burse.
Va fi practic un pachet financiar extraordinar pentru studenţii boboci ai Universităţii din Piteşti”, a declarat pentru „Adevărul” Adrian Sămărescu, prorectorul Universităţii din Piteşti.
Conform estimărilor oficiale, Universitatea din Piteşti va avea în anul 2021-2022 aproximativ 2.000 de studenţi în anul I. Iar un sfert dintre ei vor primi burse.
Înfiinţată în 1962, Universitatea din Piteşti are la ora actuală în total 8.500 de studenţi.