Facultatea de Medicină din Iaşi, cea mai mare concurenţă din ţară. Peste 2.200 de candidaţi la UMF
0
Una dintre facultăţile mai puţin căutate în acest an este cea de Farmacie, astfel încât reprezentanţii universităţii au luat decizia de a organiza o nouă sesiune la toamnă, pentru o altă specializare.
Peste 2.200 de candidaţi au susţinut examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în acest an. Numărul celor înscrişi este mai mic decât anul trecut, însă Facultatea de Medicină înregistrează cea mai mare concurenţă din ţară, spun reprezentanţii instituţiei de învăţământ.
„Avem un număr mare de cadre didactice implicate în procesul de admitere. La Farmacie stăm un pic mai prost, pentru că există un trend descrescător la nivel naţional. Noi ne-am pregătit şi pentru această situaţie şi vom organiza o sesiune nouă, la toamnă, pentru cosmetologie.
Deşi, faţă de anul precedent, numărul celor care s-au înscris la examenul de bacalaureat a fost, la nivel naţional, cu 22.000 de elevi mai puţin, cifra de concurenţă la Universitatea de Medicină şi Farmacie a suferit minime diminuări faţă de concurenţa pe loc de anul trecut, când am avut 4,22 de candidaţi pe loc. Anul acesta concurenţa este de 3,87 de candidaţi pe un loc. Facultatea noastră de medicină din cadrul universităţii are cea mai mare concurenţă din ţară, din datele pe care le cunoaştem noi în acest moment“, a declarat Viorel Scripcariu, rector la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.
Rectorul universităţii ieşene speră ca până la începutul anului universitar studenţii să aibă posibilitatea de a desfăşura cursurile faţă în faţă, iar în următorii ani să poată profesa în spitale cu o infrastructură superioară.
Vă recomandăm să citiţi şi: