Iaşi: Autorităţile se spală pe mâini cu legalitatea construcţiilor de la Palas | adevarul.ro

Iaşi: Autorităţile se spală pe mâini cu legalitatea construcţiilor de la Palas

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Şefii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti (ISC) i-au transmis Prefecturii Iaşi că nu pot pune în aplicare hotărârea judecătorească de anulare a cinci autorizaţii de construire din cadrul Palas şi au pasat responsabilitatea prefectului.

Cinci clădiri de la Palas, demolate de instanţă (FOTO)

Printr-o adresă oficială, conducerea ISC susţine că instituţia „nu este organ de executare a unor titluri executorii, ci este organul tehnic care exercită, potrivit legii, controlul de stat în domeniul edificării construcţiilor“, astfel că nu poate sista lucrările sau cere demolarea celor cinci imobile aflate în perimetrul de protecţie al Palatului Culturii, pentru care Curtea de Apel Iaşi a dispus anularea autorizaţiilor de construire. 

Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis. Şase imobile din ansamblul Palas au fost construite ilegal

Mai mult, în urma unui control desfăşurat în perioada 30 martie-11 aprilie pe şantierul de la Palas, specialiştii au ajuns la concluzia că toate „autorizaţiile de construire au fost emise cu respectarea prevederilor legale în domeniu“, dar în acelaşi timp îi cere prefectului că ia măsuri pentru punerea în aplicare a deciziei Curţii de Apel Oradea care anulează definitiv şi irevocabil trecerea terenului de 12 hectare pe care se construieşte Palasul din domeniul public în cel privat, precum şi contractul de asociere în participaţiune între Primărie şi Iulius Group. Chiar şefii ISC îi cer prefectului să anuleze în instanţă autorizaţiile.

Edilii ieşeni acoperă neregulile de la Palas. Terenul din spatele Palatului Culturii a fost trecut înapoi în domeniul public

„Având în vedere că terenul pe care se edifică proiectul Palas a fost transferat în domeniul public, vă sesizăm expres pentru a analiza din punct de vedere juridic situaţia creată, în vederea solicitării instanţei de contencios administrativ să anuleze aceste autorizaţii şi să oprească execuţia lucrărilor până la judecarea pe fond a cauzei“, spun şefii ISC.

Iaşi: Bombă la Palas: Temelia proiectului, declarată ilegală

Ca urmare a acestei adrese, prefectul Dragomir Tomaşeschi a solicitat toate documentele de control privind verificarea autorizaţiilor de construire. „Vreau să ştiu dacă sesizarea lor este o sesizare expres a prefectului pentru a cere anularea autorizaţiilor de construire. Răspunsurile de la ISC nu sunt clare, îmi spun că autorizaţiile sunt legale, dar în acelaşi timp îmi cere să le anulez. Vreau să analizez actele să verific mai întâi pe ce Planuri Urbanistice Zonale au fost eliberate noile autorizaţii“, a spus prefectul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite